ro ru en

Agenția
Informațională
de Stat

Nouă persoane au suferit hipotermii și degerături din cauza frigului

13:03 | 27.12.2018 Categorie: Societate

Chişinău, 27 dec. /MOLDPRES/. Nouă cazuri de hipotermie și degerături au fost înregistrate pe parcursul celor patru zile de odihnă oferite cu ocazia Crăciunului pe stil nou, transmite MOLDPRES.

Potrivit Centrului Național de Asistență Medicală Urgentă Prespitalicească (CNAMUP), medicii au fost solicitați în cinci cazuri de hipotermie și patru cazuri de degerături.

Contactat de agenție, specialistul în relații cu publicul în cadrul CNAMUP, Galina Boboc, a precizat că solicitările au parvenit în localitățile: Chișinău, Bălți, Briceni, Ștefan Vodă, Ungheni, Sângerei și Cahul.

„Pacienții au vârstele cuprinse între 19 și 88 de ani. Aceștia au fost preluați atât din stradă, cât și de la domiciliu. Apelurile au fost efectuate de pacienți sau trecători. Cel mai des pacienții au suferit degerături la picioare. Cele mai multe apeluri au fost efectuate sâmbătă, 22 decembrie, când temperaturile de afară au fost mai joase. Cei mai mulți dintre pacienți s-au dovedit a fi oameni ai străzii sau bătrâni, care nu au încălzire în locuință. Toate persoanele au primit ajutor medical și au fost spitalizate”, a menționat Galina Boboc.

Hipotermiile și degerăturile sunt afecțiuni caracteristice sezonului rece. Din grupurile de risc fac parte copiii, persoanele în etate cu maladii cronice, consumatorii de alcool, persoanele cu afecțiuni psihice și cele fără locuință.

Potrivit Serviciului Hidrometeorologic de Stat, în următoarele zile vremea se încălzește nesemnificativ. Ziua, se vor înregistra până la +5 grade Celsius, în sudul țării, iar noaptea termometrele vor indica până la -2 grade Celsius, în nord. Izolat va ninge. 

img18011555

Orice material publicat pe pagina web a I.P. „Agenția Informațională de Stat „Moldpres” este proprietatea intelectuală a Agenției, fiind protejată de legislația privind drepturile de autor și drepturile conexe. Preluarea și/sau folosirea acestora se va face doar cu referință obligatorie la sursă și fără denaturarea textului. Vă mulțumim pentru înțelegere!