Primul lot de mere moldoveneşti a fost expediat în Israel
15:28 | 27.12.2018 Categorie: Economie
Chişinău, 27 dec. /MOLDPRES/. Un lot de mere produse în Republica Moldova a fost expediat astăzi, în premieră, în Israel, transmite MOLDPRES.
Acesta este rezultatul negocierilor din ultima perioadă ale Asociației Producătorilor şi Exportatorilor “Moldova Fruct”, iar merele au fost produse de o companie autohtonă, membră a asociaţiei.
Solicitat de MOLDPRES, Iurie Fală, director executiv al Asociaţiei “Moldova Fruct”, a explicat că acesta este primul lot, de aproximativ 20 de tone de mere, exportat în Israel, însă cereri sunt mai multe.
“Merele moldoveneşti devin tot mai solicitate. Am expediat producţie în Oman, acum în Israel, iar în perspectivă avem mai multe contracte cu clienţi din Orientul Mijlociu, India, eventual Egipt ş.a. Este vorba de pieţe noi de desfacere şi există toate premisele să ne afirmăm în cadrul acestora”, a precizat Iurie Fală.
“Suntem siguri că merele vor corespunde așteptărilor cumpărătorilor, deoarece membrii “Moldova Fruct” produc fructe de cea mai înaltă calitate, fapt confirmat şi de autorităţile pentru siguranţa alimentelor de la noi, precum şi din ţările importatoare”, a precizat sursa citată.
Valorificarea noilor pieţe de desfacere pentru fructele din ţara noastră este susţinută de proiectul “Agricultură Performantă pentru Moldova” şi Agenţia SUA pentru Dezvoltare Internaţională. “În Moldova ştim să creştem producţie agricolă foarte bună, dar mai există lacune la capitolul imaginii, promovării mărfurilor, alte subiecte de marketing şi management eficient. Anume în aceste direcţii avem un sprijin mare, cu rezultate palpabile, din partea partenerilor de dezvoltare”, a specificat Iurie Fală.