ro ru en

Agenția
Informațională
de Stat

Campania „Un doctor pentru tine” va fi extinsă şi pentru anul 2019

13:59 | 04.01.2019 Categorie: Societate

Chişinău, 4 ian. /MOLDPRES/. Campania „Un doctor pentru tine” va fi extinsă şi pentru anul 2019, iar echipajele mobile de medici vor merge în toate localităţile ţării, comunică MOLDPRES.

Potrivit datelor Ministerului Sănătăţii, Muncii şi Protecţiei Sociale, pe parcursul anului 2019, specialiștii endocrinologi, oftalmologi, neurologi și cardiologi vor oferi consultații populației din localitățile rurale din raioanele Orhei, Strășeni, Anenii Noi, Criuleni, Călărași, Cantemir, Căușeni, Dubăsari, Ialoveni, Hâncești, Nisporeni, Cahul, Florești, Drochia, Fălești, Ocnița, Râșcani, Sângerei, Soroca, Glodeni, Leova, Ungheni, Șoldănești, Ștefan Vodă, Taraclia, Teleneşti, Briceni, Ceadîr Lunga, Comrat, Vulcăneşti și Donduşeni.

De asemenea, copiii din Strășeni, Anenii Noi, Criuleni, Dubăsari, Fălești, Comrat, Teleneşti, Briceni, Ocniţa, Sângerei și Edineţ vor fi consultați și vor fi tratați în cadrul unei stomatologii mobile, dotate cu echipamentul și instrumentarul specializat pentru intervenții medicale.

Totodată, de examene radiologice gratuite pentru depistarea tuberculozei și a cancerului pulmonar vor beneficia locuitorii raioanelor Strășeni, Briceni, Nisporeni, Șoldănești, Ialoveni, Edineț, Soroca, Sângerei, Călărași, Hâncești, Căușeni, Rezina, Orhei, Dondușeni, Râșcani, Drochia, Glodeni, Taraclia, Leova, Ocnița, Florești, Cimişlia și UTA Găgăuzia.

Femeile din localitățile rurale din raioanele Cimişlia, Strășeni, Rezina, Anenii Noi, Cahul, Șoldănești, Căușeni, Comrat, Florești, Ștefan-Vodă, Taraclia, Soroca, Fălești, Vulcănești, Drochia, Glodeni, Cantemir, Dondușeni, Râșcani, Basarabeasca, Ocnița, Edineț, Criuleni, Dubăsari, mun. Bălți, Briceni, Orhei, Sângerei, Ialoveni, Hâncești și mun. Chișinău vor putea face screening mamografic prin radiografie digitală mobilă.

Conform statisticelor oferite de MSMPS, în 2018, circa 38686 persoane au beneficiat de servicii medicale gratuite în cadrul Campaniei „Un doctor pentru tine”.

img19000077

Orice material publicat pe pagina web a I.P. „Agenția Informațională de Stat „Moldpres” este proprietatea intelectuală a Agenției, fiind protejată de legislația privind drepturile de autor și drepturile conexe. Preluarea și/sau folosirea acestora se va face doar cu referință obligatorie la sursă și fără denaturarea textului. Vă mulțumim pentru înțelegere!