Circulaţia rutieră pe drumurile naționale este asigurată în condiții de iarnă
10:10 | 11.01.2019 Categorie: Societate
Chişinău, 11 ian. /MOLDPRES/. Circulaţia rutieră pe drumurile naționale este asigurată în condiții de iarnă, iar muncitorii efectuează în permanență lucrări de patrulare, deszăpezire şi combatere a lunecușului. Anunțul a fost făcut pentru agenție de către şeful Serviciului operativ al Administraţiei de Stat a Drumurilor, Sergiu Căpăţină, transmite MOLDPRES.
Potrivit sursei citate, pe parcursul nopții, în zonele nord și centru s-au înregistrat ninsori, iar în sud precipitații sub formă de ninsoare, pe alocuri lapoviță. „Pe drumuri au intervenit 214 autospeciale și 294 de muncitori. Drumarii au utilizat peste 1633 de tone de material antiderapant. În prezent ninsorile continuă, iar toate sectoarele de drum sunt monitorizate și în caz de necesitate se intervine”, a spus Sergiu Căpăţină.
Șeful Serviciului de presă al Inspectoratului Național de Patrulare, Alina Bunghez, a menţionat pentru agenție că, pe parcursul ultimelor 24 de ore, pe teritoriul țării au activat peste 170 de echipaje de patrulare și 360 de ofițeri. „Conducătorii auto sunt îndemnați să se deplaseze cu viteză redusă atât în localități, cât și în afara lor, să păstreze o distanță mai mare între automobile, astfel încât să reușească manevra de frânare și să evite parcarea autovehiculelor în apropierea copacilor”, a afirmat Bunghez.
Primăria municipiului Chişinău a anunțat că în capitală se circulă în condiții de iarnă, iar străzi închise nu sunt. Transportul public circulă pe toate rutele municipale. Regia „Exdrupo” intervine pentru a curăța străzile. Noaptea trecută, drumarii au împrăștiat 280 tone de antiderapant.
În acelaşi timp, Regia locativ-comunală a intervenit cu 36 de utilaje, fiind împrăștiate 5 tone de antiderapant, pe trotuare și în curți. De asemenea, circa 350 de muncitori lucrează la curăţarea staţiilor de aşteptare a transportului public, iar alți 400 intervin la deszăpezirea trotuarelor.
Autoritățile municipale îndeamnă cetățenii să utilizeze transportul public, în defavoarea mașinilor personale; automobiliștii să nu parcheze pe marginea străzilor și pe trotuare, pentru a evita aglomerarea traficului și a permite utilajelor de deszăpezire să intervină. De asemenea, agenţii economici din Chişinău și gestionarii de imobile sunt chemați să cureţe zăpada de pe teritoriul în care activează.
În condițiile complicate ale vremii, salvatorii atenţionează populaţia să ţină cont de avertizările meteo şi să nu meargă la drumuri lungi, dacă nu există necesitate. În caz că aceste călătorii sunt indispensabile, hainele îmbrăcate trebuie să fie corespunzătoare cu temperatura de afară, iar mesele sunt obligatorii pentru asigurarea corpului cu energie. Totodată, conducătorii auto sunt îndemnaţi să-și echipeze mijloacele de transport potrivit sezonului de iarnă, iar în portbagajul mașinii să țină lopată, nisip, lanțuri, rezerve de apă şi alimente.
La fel, specialiștii recomandă ca persoanele care aleg să meargă la drum lung să țină bateria telefonului încărcată, iar în caz de situații de risc să telefoneze de urgență la Serviciul 112. De asemenea, oamenii sunt rugați să evite deplasarea pe porțiuni unde atârnă crengi și cabluri electrice pentru a evita traumatismele.
Pentru mai multe informații despre condițiile de circulație rutieră cetățenii pot apela la numerele: 022-74-89-61, 022-22-55-30 și 060477177.
Astăzi rămâne valabil Codul Galben de condiţii complicate ale vremii. Potrivit meteorologilor, se prevăd ninsori puternice, pe alocuri va viscoli, se vor forma pe drumuri troiene, pe firele electrice și crengi depuneri de lapoviță și polei. Vântul nord-vestic se va intensifica până la 15-20 m/s. Pe timp de noapte, termometrele vor indica până la -14 grade Celsius, în nordul țării, iar ziua, se vor înregistra până la +3 grade Celsius, în sud.