A fost vernisată expoziția-concurs de artă plastică contemporană ”Eminesciana-2019”
17:25 | 11.01.2019 Categorie: Cultură
Chişinău, 11 ian. /MOLDPRES/. Peste 80 de artiști plastici și-au prezentat lucrările la expoziția-concurs de artă plastică contemporană cu genericul „Eminesciana”, aflată la cea de-a VI-a ediție, care a fost vernisată astăzi la Centrul Expoziţional „Constantin Brâncuşi” din Chişinău, informează MOLDPRES.
Expoziţia cuprinde 86 de lucrări de grafică, pictură, ceramică și sculptură.
Solicitat de MOLDPRES, preşedintele Uniunii Artiştilor Plastici din Moldova, Dumitru Bolboceanu, a menţionat că expoziţia cu acest generic este organizată pentru a 14-a oară, dar în ultimii șase ani aceasta a devenit o expoziţie-concurs.
„Din momentul în care expoziţia a devenit una de concurs, ea a căpătat o nouă înfăţişare şi a înregistrat un salt calitativ. Lucrările expuse sunt diverse şi de o înaltă ţinută artistică. Acestea nu trebuie să reflecte neapărat tematica eminesciană, însă expoziţia în întregime este un omagiu adus poetului nostru clasic. Cu acest vernisaj inaugurăm anul expozițional 2019, an în care vom avea expoziții importante, precum Bienala Internațională de Pictură, Bienala Internațională de Gravură, ”Saloanele Moldovei” ș.a.”, a specificat Dumitru Bolboceanu.
La rândul său, criticul de artă Victoria Rocaciuc a afirmat că tematica expoziției este foarte serioasă și impune un efort creativ și logistic din partea artiștilor plastici. ”Cu toate că aceste lucrări abordează linia căutărilor tehnice, ele totuși creează o atmosferă, o stare de spirit, care le apropie într-un fel anume de spiritul creației eminesciene. Aș menționa în acest sens lucrările semnate de Ala Lupu-Leancă, Leonardo Guțu, Eudochia Robu și Victor Cuzmenco”, a subliniat Victoria Rocaciuc.
Premiul I l-a cucerit Iurie Cebotari, premiul II – Petru Raiu, iar premiul III – Leonardo Guțu. Cu diplome de merit ale Uniunii Artiştilor Plastici s-au ales Eudochia Robu, Victor Cuzmenco, Stanislav Babiuc, Ala Lupu-Leancă, Constantin Constantinov și Gheorghe Țărnă.
Expoziţia va fi deschisă până la 27 ianuarie.