ro ru en

Agenția
Informațională
de Stat

Şapte şoferi care conduceau în stare de ebrietate au fost depistaţi de poliţişti în zilele de odihnă

11:42 | 14.01.2019 Categorie: Societate

Chişinău, 14 ian. /MOLDPRES/. Şapte şoferi care conduceau în stare de ebrietate au fost depistaţi de poliţiştii de patrulare în zilele de odihnă. Unul din şoferi a ajuns în vizorul oamenilor legii după ce a provocat două accidente rutiere şi a fugit, comunică MOLDPRES.

Ofițerul de presă al Inspectoratului Național de Patrulare, Natalia Golovco, a specificat pentru agenție că unul din cei şapte şoferi depistaţi beţi la volan a fost stopat de angajaţii INP pe strada Calea Ieșilor din capitală, după ce a accidentat un automobil „Mitsubishi”. Bărbatul în vârstă de 34 de ani conducea un automobil de model „Mercedes”, şi în aceiaşi zi a fost dat în orientare pentru părăsirea locului unui alt accident rutier, produs în orașul Durlești. Supus testului alcoolscopic, s-a constat că acesta avea o concentrație de 0,75 mg/l alcool pur în aerul expirat. Ulterior, automobilul a fost transportat la parcarea specială.

Conform sursei citate, un alt caz a fost documentat în această noapte, aproximativ pe la ora 03.20, pe strada Iurii Gagarin din Chișinău, unde inspectorii au observat un automobil de model „Honda”, care circula cu devieri. La somația acestora de a stopa, șoferul a accelerat intenționat, dar la scurt timp a fost stopat pe strada Decebal. Din automobil au coborât patru persoane, dintre care două femei. Șoferul a refuzat să prezinte actele, motivând că nu el a fost la volan. Ca urmare, conducătorul auto și una dintre pasagere au fost escortați la Inspectoratul de Poliţie a sectorului Botanica pentru documentare, iar testul alcooscopic a arătat că șoferul se afla în stare de ebrietate.

Datele INP arată că, în week-end, poliţiştii de patrulare a acordat suport la deszăpezirea a 82 străzi şi 74 de curți ale blocurilor de locuit. De asemenea, angajaţii INP au intervenit în intersecţiile din capitală pentru fluidizarea traficului rutier.

img19000251

Orice material publicat pe pagina web a I.P. „Agenția Informațională de Stat „Moldpres” este proprietatea intelectuală a Agenției, fiind protejată de legislația privind drepturile de autor și drepturile conexe. Preluarea și/sau folosirea acestora se va face doar cu referință obligatorie la sursă și fără denaturarea textului. Vă mulțumim pentru înțelegere!