Un concert de Ziua Culturii Naționale va avea loc la Sala cu Orgă
13:25 | 14.01.2019 Categorie: Cultură
Chişinău, 14 ian. /MOLDPRES/. Un concert cu genericul ”Valori românești și europene”, organizat de Ambasada României și Institutul Cultural Român ”Mihai Eminescu” la Chișinău, de Ziua Culturii Naționale, prilejuit de preluarea de către România a președinției Consiliului Uniunii Europene, va avea loc miercuri, la ora 18.00, la Sala cu Orgă din Chișinău, informează MOLDPRES.
Potrivit organizatorilor, concertul va fi susținut de Orchestra Națională de Cameră, dirijată de Cristian Florea, Corul Național de Cameră condus de Ilona Stepan, Ansamblul de Fluierași, condus de Ion Negură, soliștii Ștefan Negură (nai), Ion Negură junior (flaut) și Dumitru-Cătălin Advahov (vioară). În program: muzică de G. Enescu, J. Vach, P. Ravel, A. Dvorak, A. Vivaldi, T. Chiriac, F. Liszt, P. Sarasate și alți compozitori.
Mâine, la ora 18.30, la Filarmonica Națională ”Serghei Lunchevici” va avea loc un recital de flaut și pian, susținut de Maria Gheorghieva (pian) și Keita Lalla (flaut). În cadrul concertului va răsuna muzică de Ch. Gluck, F. Doppler, F. Schubert, C. Franck, J. Brahms, M. Ravel, F. Poulenc ș.a.
Joi, la ora 18.00, la Filarmonica Națională ”Serghei Lunchevici” publicul este așteptat la un concert simfonic de Ziua Culturii Naționale. Soliști: Tatiana Costiuc (soprano), Maestru în Artă, Valentin Ghita (oboi), Marin Gheras (nai), Artist al Poporului, și Mihaela Agafița (vioară). Ei vor fi acompaniați de Orchestra Simfonică a Filarmonicii Naționale, director artistic și prim-dirijor – Mihail Agafița, Artist al Poporului.
În program: creații de C. Porumbescu, B. Bartok, F. Chopin, G. Bizet, L. Delibes, G. Puccini, J. Strauss, R. Wagner, J. Brahms, A. Dvorak, G. Gimenez, A. Benjamin, E. Doga, G. Dinicu și alți compozitori.
În aceeași zi, la ora 14.00, la Teatrul Național ”Satiricus I.L. Caragiale” va fi jucat spectacolul ”100 de minute de libertate” de Bogdan Sărătean, o coproducție realizată de instituția gazdă și Teatrul Național ”Radu Stanca” din Sibiu, la ora 18.00, la Teatrul ”Luceafărul” – spectacolul ”Testamentul” de Gheorghe Urschi, iar la ora 18.30, la Teatrul Național de Operă și Balet ”Maria Bieșu” – spectacolul ”Macbeth”, operă în patru acte de Giuseppe Verdi și la Teatrul Dramatic Rus de Stat ”A.P. Cehov” – spectacolul ”Trei vieți ale Isadorei Duncan” de Z. Sagalov.