ro ru en

Agenția
Informațională
de Stat

Ghețușul se menține pe mai multe trasee din țară

09:36 | 16.01.2019 Categorie: Societate

Chişinău, 16 ian. /MOLDPRES/. Pe mai multe trasee din țară se menține ghețușul, circulația rutieră fiind asigurată în condiții de iarnă. Drumarii monitorizează sectoarele periculoase și intervin în caz de necesitate, transmite MOLDPRES.

Șeful Serviciului operativ al Administraţiei de Stat a Drumurilor, Sergiu Căpăţină, a menționat că, noaptea trecută, în zona de nord au căzut ninsori slabe.

„Muncitorii au efectuat lucrări de patrulare şi combaterea lunecușului. În total, au intervenit 27 de autospeciale și 132 de muncitori. Drumarii au utilizat peste 287 de tone de material antiderapant”, a spus Căpățină.

Solicitat de agenție, ofițerul de presă al Inspectoratului Național de Patrulare, Natalia Golovco, a specificat că, pe timp de ghețuș, șoferii sunt îndemnați să mărească distanţa dintre mașini. „Totodată, inspectorii de patrulare recomandă conducătorilor auto să evite efectuarea manevrelor periculoase, să verifice starea frânelor, să doteze autovehiculul cu pneuri de iarnă, lanţuri antiderapante, lopată, racletă şi sac cu nisip. La fel, pietonii sunt avertizați să traverseze numai pe la trecerile semnalizate după o asigurare temeinică”, a afirmat Golovco.

În următoarele zile, vremea se încălzește ușor. Pe timp de noapte, termometrele vor indica până la -9 grade Celsius, în nordul țării, iar ziua se vor înregistra până la +4 grade Celsius, în sud. Izolat, va ninge.

img19000305

Orice material publicat pe pagina web a I.P. „Agenția Informațională de Stat „Moldpres” este proprietatea intelectuală a Agenției, fiind protejată de legislația privind drepturile de autor și drepturile conexe. Preluarea și/sau folosirea acestora se va face doar cu referință obligatorie la sursă și fără denaturarea textului. Vă mulțumim pentru înțelegere!