ro ru en

Agenția
Informațională
de Stat

Volumul exporturilor moldovenești spre UE a crescut

13:42 | 16.01.2019 Categorie: Economie

Chişinău, 16 ian. /MOLDPRES/. În perioada ianuarie - noiembrie 2018, exporturile de mărfuri moldovenești destinate țărilor Uniunii Europene au deținut o cotă de 69,4% în total exporturi. Astfel, livrările de mărfuri din Republica Moldova pe piața comunitară au crescut cu 19,9 la sută și s-au ridicat la 1,7 miliarde de dolari SUA. Datele au fost făcute publice de Biroul Național de Statistică (BNS), informează MOLDPRES.

Statisticele oficiale arată că, în aceeași perioadă a anului 2017, cota exporturilor spre UE era de 65,7 la sută. 

Pe de altă parte, exporturile de mărfuri către țările CSI s-au micșorat cu 9,7 la sută, iar ponderea acestora în exporturile Moldovei a constituit 15,5 la sută în unsprezece luni ale lui 2018, față de 19,5 la sută în ianuarie-noiembrie 2017.

Potrivit BNS, Republica Moldova a exportat în perioada ianuarie - noiembrie 2018 mărfuri în valoare de 2,48 miliarde de dolari SUA, dintre care peste 68 la sută reprezintă mărfurile autohtone.

Totodată, în aceeași perioadă, importurile de mărfuri au constituit 5,24 mlrd de dolari SUA, volum superior celui înregistrat în perioada corespunzătoare din anul 2017 cu 20,3%.

img19000314

Orice material publicat pe pagina web a I.P. „Agenția Informațională de Stat „Moldpres” este proprietatea intelectuală a Agenției, fiind protejată de legislația privind drepturile de autor și drepturile conexe. Preluarea și/sau folosirea acestora se va face doar cu referință obligatorie la sursă și fără denaturarea textului. Vă mulțumim pentru înțelegere!