CEC a stabilit ordinea de înscriere în buletinul de vot a doi potențiali concurenți electorali
09:53 | 18.01.2019 Categorie: Politică
Chişinău, 18 ian. /MOLDPRES/. Comisia Electorală Centrală (CEC) a stabilit ordinea prealabilă de înscriere în buletinul de vot a doi potențiali concurenți electorali, transmite MOLDPRES.
Potrivit Comisiei, aceștia au depus ieri actele necesare pentru înregistrarea candidaților la funcția de deputat pe circumscripția națională la alegerile parlamentare din 24 februarie 2019.
În urma tragerii la sorţi, Comisia Electorală Centrală a stabilit ordinea lor prealabilă de înscriere în buletinul de vot, după cum urmează: Partidul Naţional Liberal – poziția a 8-a și Partidul Politic „Voința Poporului” - poziția a 9-a.
Conform Codului electoral, CEC efectuează înregistrarea candidaţilor desemnaţi în decursul a 7 zile de la data primirii actelor. Ordinea de înscriere în buletin rămâne definitivă numai după înregistrarea la CEC în calitate de concurenţi electorali.
Alegerile parlamentare din acest an se vor desfășura după un sistem electoral mixt, deputaţii urmând să fie aleşi atât pe liste de partid, cât şi în circumscripţii.