IGP a dublat numărul poliţiştilor angajați la dirijarea traficului rutier în capitală
08:53 | 22.01.2019 Categorie: Societate
Chişinău, 22 ian. /MOLDPRES/. Inspectoratul General al Poliției /IGP/ a anunţat astăzi că a dublat numărul poliţiştilor angajați la dirijarea traficului la cele mai aglomerate sensuri giratorii și intersecții din capitală, comunică MOLDPRES.
Potrivit Serviciului de presă al IGP, decizia de a dubla numărul poliţiştilor a fost luată ieri, la o ședință de lucru cu subdiviziunile responsabile de dirijarea traficului rutier din capitală.
Astfel, începând cu ziua de astăzi, angajații IGP vor activa în mod sporit la dirijarea traficului rutier la intersecțiile și sensurile giratorii din capitală. Totodată, Inspectoratul General de Carabinieri va asigura prezența angajaților în preajma instituțiilor de învățământ, pentru a ajuta copiii și părinții să traverseze în siguranță cele mai periculoase intersecții și treceri pentru pietoni.
Totodată, în contextul condiţiilor meteorologice nefavorabile, IGP recomandă şoferilor să îşi echipeze corespunzător autovehiculele şi să conducă cu viteză redusă. De asemenea, poliţia avertizează șoferii să nu parcheze autoturismele pe marginea carosabilului, atât în capitală, cât și pe drumurile din țară, pentru a permite intervenţia utilajelor de deszăpezire.