ro ru en

Agenția
Informațională
de Stat

Transportatorii de mărfuri se vor putea programa în prealabil pentru trecerea frontierei

11:20 | 23.01.2019 Categorie: Economie

Chişinău, 23 ian. /MOLDPRES/. Transportatorii de mărfuri își vor putea rezerva în prealabil timpul de traversare a frontierei. Acest lucru va fi posibil începând cu cea de-a doua jumătate a anului curent. La prima etapă, sistemul va fi aplicat, în regim de testare, la posturile „Leușeni” și „Sculeni”, care înregistrează cele mai multe traversări de autocamioane, informează MOLDPRES.

Principiul de funcționare a noului sistem va fi similar celor aplicate în mai multe state europene. Responsabilii estimează că programarea prealabilă va reduce substanțial aglomerările și va fluidiza traficul. Aplicația va putea fi accesată prin intermediul calculatorului, tabletei sau telefonului.

Noua aplicație va fi implementată de către Serviciul Vamal, cu sprijinul financiar al Programului USAID pentru Reforme Structurale în Moldova (Programul RSM). Procedurile care urmează a fi parcurse au fost discutate de directorul Serviciului Vamal, Vitalie Vrabie, cu directorul Programului RSM, Douglas Muir.

La prima etapă, Serviciul Vamal va beneficia de asistența metodologică a unui expert al Programului RSM, care ar urma să stabilească necesitățile tehnice, ajutând și la elaborarea caietului de sarcini.

Potrivit Serviciului Vamal, în curând va deveni funcțională și aplicația TIR-EPD, ce va permite declararea prealabilă a tranzitului sub acoperirea carnetului TIR. 

img19000550

Orice material publicat pe pagina web a I.P. „Agenția Informațională de Stat „Moldpres” este proprietatea intelectuală a Agenției, fiind protejată de legislația privind drepturile de autor și drepturile conexe. Preluarea și/sau folosirea acestora se va face doar cu referință obligatorie la sursă și fără denaturarea textului. Vă mulțumim pentru înțelegere!