Spitalul raional Călăraşi a fost renovat cu susţinerea judeţului Prahova din România
11:49 | 24.01.2019 Categorie: Regiuni
Chişinău, 24 ian. /MOLDPRES/. Unitatea primiri urgente şi Secţia consultativă de la Spitalul raional Călăraşi au fost deschise recent, cu susţinerea Consiliului judeţean Prahova. Pentru acest proiect partenerii din România au oferit 27 mii de euro, transmite MOLDPRES.
La inaugurare a fost prezentă şi o delegaţie de la Prahova, condusă de preşedintele Consiliului judeţean, Bogdan Toader. Programul delegației din județul Prahova a mai inclus o deplasare în raioanele Hâncești, Străşeni şi Cimişlia, unde au fost vizitate mai multe proiecte susţinute de partenerii români.
Sprijinul autorităţilor prahovene va avea continuitate. ”Următorul proiect comun prevede reparația Secției pediatrie și maternitatea, precum și a fațadei spitalului”, a precizat Sergiu Artene, președintele raionului Călărași. Pentru aceste lucrări, Consiliul județean Prahova este dispus să vină cu o contribuție de circa 40 mii de euro.
„Prahova iubeşte Basarabia. O dovadă este faptul că toate proiectele de susţinere a partenerilor de peste Prut întotdeauna sunt votate în unanimitate, iar pe lângă Hânceşti şi Călăraşi avem multe programe comune şi relaţii de înfrăţire în Republica Moldova”, a afirmat Ludmila Sfârloagă, vicepreşedintele Consiliului judeţean Prahova.
În prezent, judeţul Prahova are stabilite relaţii de cooperare cu raioanele Hânceşti, Cimişlia, Leova, Basarabeasca şi Călăraşi.