„Transgaz” și BEI au semnat contractul de finanțare pentru proiectul de interconectare Ungheni-Chișinău
10:55 | 25.01.2019 Categorie: Economie
Chişinău, 25 ian. /MOLDPRES/. Compania românească „Transgaz” și Banca Europeană de Investiții (BEI) au semnat, la Luxemburg, contractul de finanțare pentru proiectul de interconectare Ungheni-Chișinău, în valoare de 38 de milioane de euro, transmite MOLDPRES.
Potrivit Ministerului Economiei și Infrastructurii, implementarea proiectului presupune construirea unei conducte de transport al gazelor naturale Ungheni-Chișinău și a trei stații de predare a gazelor naturale, două în Chișinău și una în localitatea Semeni, Ungheni. Totodată, va fi dotat centrul de dispecerizare și dirijare de la Ghidighici.
„Este un proiect foarte important pentru Republica Moldova, care va permite asigurarea securității aprovizionării cu gaze naturale prin diversificarea căilor și surselor de aprovizionare. Acest proiect ne oferă o nouă alternativă de gaz, care va consolida securitatea energetică. Un alt moment important este faptul că țara noastră va fi integrată în proiectele de infrastructură energetică ale Uniunii Europene”, a menționat Chiril Gaburici, ministrul Economiei și Infrastructurii.
Compania „Transgaz” a construit gazoductul Iași-Ungheni și în prezent gestionează construcția conductei Ungheni-Chișinău. Rețeaua de transport gaze naturale Ungheni-Chișinău reprezintă faza a II-a din proiectul de interconectare Iași-Ungheni-Chișinău.
La mijlocul acestei luni, Ministerul Economiei a anunțat că „Transgaz” a început lucrările de construcție a conductei de transport gaze naturale Ungheni-Chișinău, prin semnarea de către administratorii „Vestmoldtransgaz” a contractului de achiziție de lucrări pentru construirea complexului administrativ Ghidighici.
Conducta Ungheni-Chișinău va avea o lungime de 120 km și capacitatea de a transporta anual circa 1,5 miliarde de metri cubi de gaze naturale din România în Republica Moldova.