Pavel Filip a solicitat sesizarea mediatorilor și observatorilor în procesul de reglementare transnistreană vizavi de cazul satului Varnița
17:43 | 29.01.2019 Categorie: Oficial
Chişinău, 29 ian. /MOLDPRES/. Prim-ministrul Pavel Filip a solicitat Ministerului Afacerilor Externe și Integrării Europene (MAEIE) să sesizeze reprezentanții mediatorilor și observatorilor în procesul de reglementare transnistreană în legătură cu unele abordări provocatoare întreprinse recent de către așa-numitele structuri din regiunea transnistreană în privința satului Varnița, Anenii Noi, a relatat pentru MOLDPRES Direcţia comunicare și protocol a guvernului.
Pe 25 ianuarie curent, liderul de la Tiraspol a semnat o așa-numită decizie în care se menționează precum că satul Varnița s-ar afla temporar sub controlul Republicii Moldova, iar funcțiile sunt exercitate de pretinsele structuri locale din satul Proteagailovca. MAEIE urmează să se adreseze reprezentanților din partea OSCE, a Federației Ruse, Ucrainei, UE și SUA pentru a utiliza potențialul formatului de negocieri „5+2” în vederea încetării efectelor acestei acțiuni provocatoare. Concomitent, urmează să fie examinată oportunitatea abordării subiectului în cauză în cadrul următoarei ședințe a Consiliului Permanent al OSCE la Viena.