ro ru en

Agenția
Informațională
de Stat

Mai multe curse aeriene au fost reținute sau anulate din cauza ceţii dense

09:38 | 30.01.2019 Categorie: Societate

Chişinău, 30 ian. /MOLDPRES/. Mai multe curse aeriene au fost reținute sau anulate astăzi din cauza ceţii dense, relatează MOLDPRES.

Potrivit site-ului oficial al Aeroportului Internaţional Chişinău, cursele spre București și Istanbul au fost anulate.

Totodată, cursa din Istanbul a fost anulată, iar cea din Moscova va ateriza cu o întârziere de aproape două ore.

Din cauza ceții dense au existat anulări de curse aeriene începând cu seara zile de ieri.

Solicitat de agenție, șeful Centrului prognoze meteorologice din cadrul Serviciului Hidrometeorologic de Stat, Ghenadie Roșca, a specificat că ceața se menține pe arii extinse pe întreg teritoriul țării. „Aceasta va exista pe parcursul întregii zile. Potrivit prognozelor, ceața se va forma și în următoarele zile”, a spus Roșca.

Astăzi, rămâne valabil Codul Galben de ceață, pe întreg teritoriul țării.

Conform meteorologilor, în următoarele zile vremea se încălzește. Pe timp de noapte, termometrele vor indica până la -2 grade Celsius, în nordul țării, iar ziua se vor înregistra până la +8 grade Celsius, în sud. Pe întreg teritoriul țării vor cădea precipitații.

img19000785

Orice material publicat pe pagina web a I.P. „Agenția Informațională de Stat „Moldpres” este proprietatea intelectuală a Agenției, fiind protejată de legislația privind drepturile de autor și drepturile conexe. Preluarea și/sau folosirea acestora se va face doar cu referință obligatorie la sursă și fără denaturarea textului. Vă mulțumim pentru înțelegere!