ro ru en

Agenția
Informațională
de Stat

Pavel Filip: „De la 1 februarie, fiecare cetățean va beneficia de medicamente gratuite”

11:35 | 30.01.2019 Categorie: Oficial

Chişinău, 30 ian. /MOLDPRES/. În debutul ședinței de azi a guvernului, prim-ministrul Pavel Filip a menționat că, de la 1 februarie curent, cetățenii vor beneficia de o serie de medicamente gratuite, hotărârea fiind publicată ieri în Monitorul Oficial, relatează MOLDPRES cu referire la Direcţia comunicare și protocol a executivului.

„Îmi pare bine că de la 1 februarie, practic fiecare om din Republica Moldova, fiecare cetățean va beneficia de medicamente gratuite. Vorbim despre 148 de denumiri comune internaționale, dintre care câte un medicament va fi acordat gratuit”, spus Pavel Filip.

Premierul a solicitat Ministerului Sănătății, Muncii și Protecției Sociale să asigure o comunicare activă și să ofere mai multe informații la acest subiect, astfel încât cetățenii să cunoască cum pot beneficia de preparatele gratuite. 

Pavel Filip a precizat că, pe parcursul ultimilor 3 ani, guvernarea a reușit să dubleze lista medicamentelor compensate, ajungând la 148 de medicamente. În același timp, vârsta copiilor care primesc medicamente gratuite a fost majorată de la 7 la 18 ani.

img19000799

Orice material publicat pe pagina web a I.P. „Agenția Informațională de Stat „Moldpres” este proprietatea intelectuală a Agenției, fiind protejată de legislația privind drepturile de autor și drepturile conexe. Preluarea și/sau folosirea acestora se va face doar cu referință obligatorie la sursă și fără denaturarea textului. Vă mulțumim pentru înțelegere!