Producătorii agricoli pot depune de astăzi cererile de solicitare a subvențiilor pentru anul 2019
10:36 | 04.02.2019 Categorie: Economie
Chişinău, 4 feb. /MOLDPRES/. Producătorii agricoli pot depune de astăzi dosarele pentru obținerea subvențiilor din partea statului pentru anul 2019. Anunțul a fost făcut de Agenția de Intervenție și Plăți pentru Agricultură (AIPA), transmite MOLDPRES.
Directorul interimar al instituției, Vadim Curmei a declarat că în acest an pentru acordarea subvențiilor au fost alocate în total 900 mln de lei, sumă similară celei din anul 2018.
În anul trecut, la AIPA a fost depus un număr record de dosare de subvenționare, atingând cifra de peste 7400 de cereri în valoare de 1 mlrd de lei. Acest lucru a permis atragerea investițiilor în agricultură de 6 mlrd de lei și crearea a 4600 de locuri de muncă.
Potrivit lui Curmei, cei mai activi au fost în 2018 producătorii agricoli mici, iar cele mai multe cereri au fost depuse de agricultorii din sudul țării. Totodată, cel mai frecvent, beneficiarii au solicitat susținerea statului pentru procurarea tehnicii agricole, înființarea plantațiilor multianuale și utilarea fermelor zootehnice.
Dosarele de solicitare a subvențiilor pot fi depuse până la 31 octombrie 2019.