ro ru en

Agenția
Informațională
de Stat

Directorul adjunct al SFS a explicat factorii care au generat creșterea veniturilor încasate de instituție

12:21 | 08.02.2019 Categorie: Economie

Chişinău, 8 feb. /MOLDPRES/. Administrarea fiscală eficientă, asigurarea unui climat mai favorabil pentru contribuabili și profesionalismul funcționarilor fiscali a determinat faptul că în premieră în istoria țării veniturile acumulate de fisc le-au depășit pe cele de la vamă. Opinia a fost exprimată de directorul adjunct al Serviciului Fiscal de Stat (SFS), Igor Țurcanu în cadrul unui interviu acordat în exclusivitate pentru MOLDPRES.

Astfel, SFS a acumulat la bugetul de stat în luna ianuarie a acestui an 1 301 885,7 mii lei, cu o creștere de 11,4 la sută, în timp ce Serviciul Vamal a colectat 1 234 986,9 mii lei. Asta ar însemna că dacă în anii trecuți motorul creșterii veniturilor fiscale a fost Serviciul Vamal, în 2018-2019 locomotiva creșterii veniturilor fiscale revine Serviciului Fiscal de Stat.

„Multitudinea de evenimente desfășurate în 2018, inclusiv cele ce țin de reforma fiscală, reducerea diferitelor cote de impozite, precum și lupta cu salariile în plic, a generat acumulările date. SFS are drept obiectiv lichidarea acordării salariilor în plic și a muncii la negru”, a spus Țurcanu.

Potrivit directorului adjunct al SFS, în anul trecut au fost desfășurate mai multe acțiuni pentru a combate fenomenul „salariilor în plic”, în urma cărora au fost calculate suplimentar la buget plăți de peste 42 mln lei.  

Oficialul nu a oferit cifre exacte referitoare la economia subterană, însă a specificat că acestea sunt în scădere.

img19001096

Orice material publicat pe pagina web a I.P. „Agenția Informațională de Stat „Moldpres” este proprietatea intelectuală a Agenției, fiind protejată de legislația privind drepturile de autor și drepturile conexe. Preluarea și/sau folosirea acestora se va face doar cu referință obligatorie la sursă și fără denaturarea textului. Vă mulțumim pentru înțelegere!