ro ru en

Agenția
Informațională
de Stat

Peste 350 de elevi au participat la un concurs dedicat creației poetului Grigore Vieru

14:08 | 09.02.2019 Categorie: Cultură

Chişinău, 9 feb. /MOLDPRES/. Peste 350 de elevi din 27 de instituții de învățământ profesional tehnic din întreaga țară au participat la cea de-a VIII-a ediție a Festivalului-concurs de creație artistică ”Grigore Vieru – floarea omeniei”, finala căruia a avut loc astăzi la Biblioteca publică ”Onisifor Ghibu” din Chișinău, informează MOLDPRES.

Solicitată de agenție, Aurelia Berdiev, șefa Catedrei management educațional în cadrul Centrului de Excelență în Energetică și Electronică, autorul și coordonatorul proiectului, a menționat că festivalul are drept scop de a valorifica creația poetului Grigore Vieru de către elevii din instituțiile de învățământ profesional tehnic.

Potrivit Aureliei Berdiev, concursul se desfășoară pe secțiuni de creație: interpretare de cântec pe versurile poetului, creație proprie pe domeniile muzică, literatură și artă plastică. Primele două probe – interpretare de cântec și recital se fac în baza materialelor video transmise. Celelalte două probe -  ateliere de creație -  se desfășoară în ziua spectacolului de gală.

”Sunt probe ad-hoc – participanții primesc sarcini de creație și creează pe loc. Astăzi, conform programului,  am deschis ediția a VIII-a la bustul poetului. La fiecare ediție, în cadrul atelierului de creație muzicală, compozitorul Marian Stârcea aduce câte o piesă nouă pentru participanți, pe care aceștia o învață pe loc. Anul trecut s-a învățat cântecul ”Chișinău” pe versurile poetului, muzica fiind semnată de Marian Stârcea. În acest an s-a învățat piesa ”Bucuria de a trăi” – muzică de Ian Raiburg”, a precizat coordonatorul proiectului.

Compozitorul Marian Stârcea, președintele juriului la secțiunea muzică, a afirmat că la fiecare ediție descoperă ceva nou în muzică, pictură și literatură. Iar președintele juriului la secțiunea creație literară proprie, doctorul habilitat în pedagogie, conferențiarul universitar Adrian Ghicov, a subliniat că a identificat și apreciat texte literare autentice, care anunță poeți originali în devenire.

Premianților li s-au acordat diplome, cărți și medalii de ceramică cu logoul festivalului, executate de meșterul popular Vasile Goncear. Dana Andoni, elevă la Colegiul Industrial-Pedagogic ”Iulia Hasdeu” din Cahul, deținătoarea Marelui Premiu la secțiunea artă plastică, a afirmat că a prezentat o lucrare de pictură, creată după versurile poetului ”E o liniște iubirea?”.

Poetul Grigore Vieru s-a născut la 14 februarie 1935 în satul Pererâta, raionul Briceni. El este autorul volumelor de versuri ”Alarma”, ”Muzicuţe”, ”Mama”, ”Numele tău”,  ”Aproape”, ”Un verde ne vede”, ”Taina care mă apără”, ”Rădăcina de foc” ș.a. Grigore Vieru este şi autorul ”Abecedarului”. Opera sa a fost tradusă în engleză, rusă, germană, italiană, bulgară şi în alte limbi. În 1988 i-a fost acordată Diploma de Onoare ”H. Ch. Andersen”. În 1996 a fost decorat cu ”Ordinul Republicii”. În 1990 a fost ales Membru de Onoare al Academiei Române, iar în 1993 -  membru corespondent al acesteia. S-a stins din viaţă la 18 ianuarie 2009, în urma unui accident rutier. Grigore Vieru a fost decorat post-mortem cu Ordinul Naţional „Steaua României” în grad de Mare Cruce. În prezent, mai multe şcoli din R. Moldova, un bulevard din capitală şi o stradă la Iaşi, România, îi poartă numele.

img19001125

img19001125

img19001125

img19001125

img19001125

Orice material publicat pe pagina web a I.P. „Agenția Informațională de Stat „Moldpres” este proprietatea intelectuală a Agenției, fiind protejată de legislația privind drepturile de autor și drepturile conexe. Preluarea și/sau folosirea acestora se va face doar cu referință obligatorie la sursă și fără denaturarea textului. Vă mulțumim pentru înțelegere!