ro ru en

Agenția
Informațională
de Stat

Salariul mediu lunar pe economie a crescut cu 13,2 la sută, în anul 2018

11:34 | 27.02.2019 Categorie: Economie

Chişinău, 27 feb. /MOLDPRES/. Câştigul salarial mediu lunar brut a fost de 6446,4 lei în anul 2018, cu 13,2 la sută mai mare în valoare nominală decât în anul precedent, iar câștigul real, ajustat la indicele prețurilor de consum, s-a majorat cu 9,9 la sută, arată datele făcute publice astăzi de Biroul Național de Statistică (BNS), informează MOLDPRES.

BNS precizează că, în trimestrul patru, câștigul salarial mediu lunar a fost de 6987,5 lei, în creștere cu 14,3 la sută față de perioada similară a anului 2017. În sectorul bugetar, salariul mediu lunar a fost de 6094,8 lei, iar în sectorul economic (real) – 7337,3 lei. Statisticile denotă însă că, deși se menține o diferență între salariile în cele două sectoare, în anul trecut creșterea acestora în sectorul bugetar a fost mai mare decât în cel real, respectiv 18 la sută, comparativ cu 13 la sută. După implementarea reformei fiscale și intrarea în vigoare a noului sistem de salarizare în sectorul bugetar, creșterile vor fi și mai mari în anul 2019, apreciază mai mulți experți.

Statisticile oficiale mai arată că, în trimestrul patru 2018, în toate activitățile economice salariile au crescut. Valorile cele mai mari ale câştigului salarial mediu brut s-au înregistrat în domeniul informațiilor și comunicațiilor (15741,6 lei), activități financiare și de asigurări (13723,0 lei), producția și furnizarea de energie electrică și termică, gaze, apă (11724,6 lei). Pe de altă parte, salariile din agricultură, sănătate, învățământ sunt mai mici decât media pe economie.

Indicele câștigului salarial real pentru trimestrul patru 2018 față de perioada similară a anului precedent (calculat ca raport între indicele câștigului salarial nominal brut și indicele prețurilor de consum) a fost de 113,2%, sau în creștere cu 13,2 la sută față de nivelul din ultimul trimestru al anului precedent.

img19001657

Orice material publicat pe pagina web a I.P. „Agenția Informațională de Stat „Moldpres” este proprietatea intelectuală a Agenției, fiind protejată de legislația privind drepturile de autor și drepturile conexe. Preluarea și/sau folosirea acestora se va face doar cu referință obligatorie la sursă și fără denaturarea textului. Vă mulțumim pentru înțelegere!