ro ru en

Agenția
Informațională
de Stat

„Expert-Grup”: Creditarea bancară consemnează un ritm pozitiv de creștere

15:09 | 04.03.2019 Categorie: Economie

Chişinău, 4 mar. /MOLDPRES/. Creditarea bancară consemnează un ritm pozitiv de creștere, pe fondul reducerii nivelului ratelor de dobândă și creșterii cererii de credite din partea persoanelor fizice. Această tendință este alimentată în special de extinderea volumului lunar de credite noi acordate pentru procurarea/construcția imobilului, sau pentru consum,  apreciază expertul Centrul Analitic Independent „Expert-Grup”, Dumitru Pîntea, în analiza privind clasamentul performanței bancare făcută public astăzi, informează MOLDPRES.

Expertul menționează că și ritmul de creditare a persoanelor juridice tinde să accelereze, „totuși insuficient pentru a contracara viteza de rambursare a creditelor acordate anterior”. Această situație se explică prin durata de maturitate scăzută a acestui tip de credite în comparație cu cele imobiliare acordate către persoanele fizice, fapt ce frânează extinderea stocului total de credite. În aceste condiții, la sfârșitul lunii ianuarie 2019, stocul de credite acordate de băncile comerciale înregistrează valoarea de 35,3 miliarde lei, în scădere ușoară față de luna precedentă cu 176 milioane de lei.

Totodată, volumul de finanțare acordat în monedă națională tinde să se consolideze, atingând o pondere de 62 la sută din total credite, urmat de cel în euro cu o pondere de aproximativ 26 la sută.

Potrivit „Expert-Grup”, la sfârșitul lunii ianuarie 2019, rezultatele financiare raportate de bănci prezintă o situație stabilă în sector. Principalii indicatori financiari și prudențiali înregistrează valori cuprinse în limitele, sau chiar peste cele admise de banca centrală. Totodată, rezervele acumulate și profitul reportat mențin nivelul de solvabilitate la un nivel superior, cu oscilații de la o bancă la alta în intervalul 20–62 la sută. De asemenea, indicatorii calității activelor continuă să se amelioreze, rata creditelor neperformante înregistrează un nivel de aproximativ 12,15 la sută, cu oscilații pe segmentul 4,4-31 la sută în funcție de bancă.

Topul continuă să fie condus de bănci de importanță sistemică pentru sistemul bancar și financiar național, și anume Moldova-Agroindbank, urmată Moldindconbank și MobiasBanca. Preponderent acestea excelează la capitolul profitabilitate și indicatori de piață, revenindu-le circa 67 la sută din profitul acumulat la nivel de sector și 62 la sută din totalul activelor bancare.

Orice material publicat pe pagina web a I.P. „Agenția Informațională de Stat „Moldpres” este proprietatea intelectuală a Agenției, fiind protejată de legislația privind drepturile de autor și drepturile conexe. Preluarea și/sau folosirea acestora se va face doar cu referință obligatorie la sursă și fără denaturarea textului. Vă mulțumim pentru înțelegere!