ro ru en

Agenția
Informațională
de Stat

Peste 1000 ha de vegetaţie au fost distruse de foc în ultimele 24 de ore

08:50 | 06.03.2019 Categorie: Societate

Chişinău, 6 mar. /MOLDPRES/. Peste 1000 de hectare de vegetaţie uscată din mai multe raioane ale ţării au fost distruse de incendiile care au avut loc în ultimele 24 de ore, comunică MOLDPRES.

Ofiţerul de presă al Inspectoratului General pentru Situații de Urgență /IGSU/, Liliana Pușcașu, a specificat că cele mai multe terenuri distruse de foc s-au înregistrat în municipiul Chișinău. În partea centrală a țării, focul a distrus 10 hectare de teren în raionul Hâncești, 25 hectare în raionul Ungheni și peste 20 hectare în raionului Călărași.

Pompierii au intervenit pentru a stinge 37 ha de iarbă uscată din mai multe localităţi ale raionului Cahul. Astfel de intervenții au avut loc şi la Edineț, Bălți, Fălești și Soroca.

“Pompierii îndeamnă oamenii să respecte regulile antiincendiare şi să nu aprindă vegetaţia uscată și deșeurile menajere în apropiere spațiilor forestiere și de locuit. În condiţii de umiditate redusă şi vânt, focarele de ardere se pot răspândi cu ușurință, afectând spaţii extinse”, a spus Puşcaşu.

Angajații IGSU recomandă ca arderea vegetaţiei uscate şi a resturilor vegetale să se execute cu respectarea unor măsuri de prevenire a incendiilor, în zone care să nu permită răspândirea focului la construcţii şi să nu afecteze reţelele electrice, de comunicaţii, conductele de transport gaze naturale, produsele inflamabile sau alte bunuri materiale.

Orice material publicat pe pagina web a I.P. „Agenția Informațională de Stat „Moldpres” este proprietatea intelectuală a Agenției, fiind protejată de legislația privind drepturile de autor și drepturile conexe. Preluarea și/sau folosirea acestora se va face doar cu referință obligatorie la sursă și fără denaturarea textului. Vă mulțumim pentru înțelegere!