ro ru en

Agenția
Informațională
de Stat

Meteorologii au prelungit Codul Galben de intensificare a vântului

08:57 | 11.03.2019 Categorie: Societate

Chişinău, 11 mar. /MOLDPRES/. Serviciul Hidrometeorologic de Stat (SHS) a prelungit până marţi Codul Galben de intensificări ale vântului, transmite MOLDPRES.

Potrivit meteorologilor, azi, pe arii extinse, se prevăd intensificări ale vântului nord-vestiс, în rafale de până la 18-23 metri pe secundă.

Conform specialiştilor, deocamdată, situaţia meteorologică din ţară nu poate fi caracterizată drept deosebit de critică, însă trebuie de ţinut cont că dintre fenomenele meteorologice primejdioase cel mai mare pericol în luna martie îl prezintă vânturile puternice şi ninsorile abundente. Acestea se semnalează în medie o dată în şase ani.

De marţi vremea se va răci, mai ales, noaptea, când temperaturile se vor situa aproape, iar la nord şi centru, chiar şi sub 0 grade. În intervalul 12-14 martie, valorile termice vor indica, ziua, până la 10 grade Celsius, iar în nordul şi sudul ţării sunt posibile ploi de scurtă durată, potrivit SHS. La finele săptămânii curente, indicatoarele termometrelor vor înregistra tendinţă de creştere, ajungând, duminică, până la 16-18 grade Celsius.

În caz de Cod Galben, condiţiile vremii sunt potenţial periculoase, fenomenele meteorologice prognozate sunt obişnuite pentru teritoriul ţării, dar temporar pot deveni periculoase pentru anumite activităţi socio-economice.

img19001924

Orice material publicat pe pagina web a I.P. „Agenția Informațională de Stat „Moldpres” este proprietatea intelectuală a Agenției, fiind protejată de legislația privind drepturile de autor și drepturile conexe. Preluarea și/sau folosirea acestora se va face doar cu referință obligatorie la sursă și fără denaturarea textului. Vă mulțumim pentru înțelegere!