ro ru en

Agenția
Informațională
de Stat

R. Moldova a interzis operarea zborurilor cu aeronave de tip Boeing 737-8 și 737-9

11:43 | 13.03.2019 Categorie: Societate

Chişinău, 13 mar. /MOLDPRES/. Operarea zborurilor cu aeronave de tip Boeing 737-8 MAX și 737-9 MAX de către operatorii aerieni din Republica Moldova și operatorii aerieni străini care efectuează zboruri spre, dinspre sau deasupra teritoriului Republicii Moldova a fost interzisă. O directivă în acest sens a fost emisă astăzi de către Autoritatea Aeronautică Civilă a Republicii Moldova (AAC), informează MOLDPRES.

Conform documentului, din data de 13 martie 2019, ora 10.00 (UTC), se interzice operarea aeronavelor de tip Boeing 737-8 MAX și 737-9 MAX, toate numerele de serie, de către operatorii aerieni din Republica Moldova și operatorii aerieni străini care efectuează zboruri spre, dinspre sau deasupra teritoriului Republicii Moldova.

Potrivit AAC, directiva a fost emisă ca măsură de precauție pentru siguranța pasagerilor, echipajelor și persoanelor de la sol din Republica Moldova, în contextul accidentului aeronautic din 10 martie 2019, cu implicarea aeronavei de tip Boeing Model 737-8 MAX operată de către Etiopian Airlines și a unui accident cu aeronavă de același tip al Lion Air 610, care a avut loc pe 29 octombrie 2018.

Agenția Europeană pentru Siguranța Aviației (EASA) a decis marți, 12 martie curent, suspendarea tuturor zborurilor în Europa cu avioane Boeing 737-8 și 9 MAX, în urma tragediei aviatice produse duminică în Etiopia.

img19002006

Orice material publicat pe pagina web a I.P. „Agenția Informațională de Stat „Moldpres” este proprietatea intelectuală a Agenției, fiind protejată de legislația privind drepturile de autor și drepturile conexe. Preluarea și/sau folosirea acestora se va face doar cu referință obligatorie la sursă și fără denaturarea textului. Vă mulțumim pentru înțelegere!