Tiraspolul încearcă să-și „justifice” posturile ilegale din Zona de Securitate
13:53 | 15.03.2019 Categorie: Oficial
Chişinău, 15 mar. /MOLDPRES/. La ședința Comisiei Unificate de Control (CUC) din 14 martie, Delegația Republicii Moldova și-a continuat eforturile pentru a include în agendă problema legată de posturile „grănicerești” instalate ilegal în Zona de Securitate de către partea transnistreană, comunică MOLDPRES cu referire la Biroul pentru reintegrare.
În declarația delegației noastre, dar și în luările de cuvânt ale reprezentanților Republicii Moldova s-a notat caracterul ilegal și militar al forțelor „grănicerești”. Pe lângă faptul că prezența acestora contravine Acordului moldo-rus din 21 iulie 1992 (document principal al procesului de negocieri și al operațiunii de pacificare), acestea împiedică libera circulație a persoanelor și mărfurilor, oamenii fiind intimidați și supuși unor proceduri ilegale de verificare, de înregistrare și de impunere la plăți neprevăzute.
Exponenții Tiraspolului în comisie s-au opus și de această dată luării unei decizii asupra posturilor și au încercat să promoveze ideea că aceste formațiuni armate ar avea rolul de prevenire a relansării conflictului armat.
Poziția delegației Federației Ruse a fost formulată de copreședintele comisiei, Ilia Uvarov, care a menționat că percepe posturile „grănicerești” drept o realitate și nu vede în acestea un factor de limitare a dreptului la libertatea circulației.
În cadrul aceleiași ședințe, a fost blocată și propunerea delegației moldovenești de a pune în aplicare o decizie a CUC, luată încă în martie 2008, prin care observatorii militari ai Forțelor Mixte de Pacificare să viziteze toate obiectivele militare din Zona de Securitate, pentru a cunoaște care este cu adevărat situația și a evalua riscurile unor eventuale escaladări ale situației.
La reuniune, au fost aduse la cunoștință evoluțiile înregistrate în activitatea grupurilor de lucru coordonate de reprezentanții Ucrainei și ai Misiunii OSCE în Republica Moldova, delegați în Comisia Unificată de Control. Astfel, în cadrul grupului privind posturile de pacificare au fost definitivate sarcinile pentru Comandamentul Militar Întrunit care va acumula și va prezenta până la data de 9 aprilie 2019 materialele care să permită examinarea circumstanțelor amplasării unilaterale de către partea transnistreană a postului din localitatea Zagornoe.
În Raportul privind situația în Zona de Securitate pentru 6-12 martie curent, prezentat de Comandamentul Militar Întrunit, au fost fixate trei cazuri de depistare a munițiilor din perioada celui de-al Doilea Război Mondial. Asemenea muniții au fost găsite în sol în timpul efectuării lucrărilor agricole în gospodăriile din localitățile Dubăsari, Șerpeni și Chițcani. Acestea au fost evacuate de la fața locului și urmează a fi distruse în modul stabilit sub controlul Forțelor Mixte de Pacificare.