Două persoane au fost reţinute în urma percheziţiilor de la Fisc
14:27 | 19.03.2019 Categorie: Societate
Chişinău, 19 mar. /MOLDPRES/. Două persoane au fost reținute pe un termen de 72 ore, iar alte două sunt audiate în calitate de bănuiţi, în urma perchezițiilor desfășurate astăzi de angajații Procuraturii pentru Combaterea Criminalității Organizate şi Cauze Speciale /PCCOCS/ şi ofițerii Serviciului de Informații și Securitate la Serviciul Fiscal de Stat, comunică MOLDPRES.
Potrivit datelor PCCOCS, cei patru sunt suspectați de evaziune fiscală şi escrocherie. În cadrul investigațiilor s-a stabilit că, începând cu anul 2018, doi agenți economici înregistrați în regiunea transnistreană, prin includerea unor date denaturate privind veniturile, s-au eschivat de la achitarea TVA-ului în sumă de peste trei milioane de lei.
Aceștia au depus la Fisc acte cu conținut fals şi au beneficiat de restituirea taxei pe valoare adăugată, prejudiciind bugetul de stat cu aproximativ un milion de lei. În schema de corupție a fost implicat şi un angajat de la Fisc.
Astăzi, procurorii PCCOCS, în comun cu SIS, au efectuat percheziții la domiciliile factorilor de decizie ai întreprinderilor implicate, precum şi în biroul de serviciu al unui angajat al Serviciului Fiscal de Stat.
Dacă vor fi găsiţi vinovaţi, suspecţii riscă până la cinci ani de închisoare.