ro ru en

Agenția
Informațională
de Stat

Șeful statului a invitat liderii partidelor care au acces în parlament la dialog comun

18:30 | 26.03.2019 Categorie: Politică

Chişinău, 26 mar. /MOLDPRES/. După o rundă de discuții avute astăzi la Reședința de Stat cu liderii a trei partide care au acces în legislativ, șeful statului, Igor Dodon, a lansat o nouă invitație. De această dată a chemat liderii PSRM, PDM și ai blocului “ACUM” la un dialog comun, relatează MOLDPRES.

Potrivit lui Dodon, întrunirea comună ar urma să aibă loc săptămâna viitoare, pe 2 aprilie, la ora 12.00, tot la Reședința de Stat.  “Îi invit pe liderii Zinaida Greceanîi, Vlad Plahotniuc, Maia Sandu și Andrei Năstase, cu câte unul-doi însoțitori fiecare, pentru un dialog comun, care să ne apropie de o decizie politică mult așteptată de toți cetățenii Republicii Moldova”, a spus Dodon.

Președintele a specificat că astăzi majoritatea liderilor implicați în discuții au admis necesitatea clarificării situației politice pentru cetățeni și mai ales necesitatea de a se ajunge la o decizie finală în privința viitoarei guvernări, care să se ocupe de problemele socio-economice din țară, care se tot acumulează.

“Consider că discuțiile de astăzi la președinție au fost utile, au catalizat procesele politice și vor grăbi esențial luarea unei decizii finale – fie că vor începe negocierile și va fi formată o nouă majoritate parlamentară, apoi un nou Guvern, fie că, din contra, partidele vor declara deschis că preferă să meargă în alegeri anticipate, cu asumarea consecințelor, și într-un caz, și în altul”, a conchis Dodon.

Președintele Igor Dodon a chemat astăzi liderii PSRM, PD și pe cei ai blocului “ACUM” la discuții în vederea creării unei majorități parlamentare.

Orice material publicat pe pagina web a I.P. „Agenția Informațională de Stat „Moldpres” este proprietatea intelectuală a Agenției, fiind protejată de legislația privind drepturile de autor și drepturile conexe. Preluarea și/sau folosirea acestora se va face doar cu referință obligatorie la sursă și fără denaturarea textului. Vă mulțumim pentru înțelegere!