Persoanele fizice plătitoare a impozitului pe venit pot suna la CTIF pentru consultații
09:52 | 27.03.2019 Categorie: Economie
Chişinău, 27 mar. /MOLDPRES/. Persoanele fizice plătitoare a impozitului pe venit, care au neclarități și/sau întrebări referitoare la întocmirea și depunerea declarației cu privire la impozitul pe venit pentru anul 2018, pot suna pentru consultații la Centrul de apel al Instituției publice „Centrul de Tehnologii Informaționale în Finanțe” (CTIF) la numărul 080001525, informează MOLDPRES
Serviciul de presă al CTIF precizează că operatorii Centrului activează zilnic, de luni până vineri, între orele 8.00 și 17.00. Apelurile la numărul 080001525 sunt gratuite și pot fi efectuate din oricare localitate din țară, de la orice telefon mobil sau fix.
În urma reformei fiscale din toamna anului 2018 și modificării pragurilor de impozitare, persoanele fizice plătitoare a impozitului pe venit urmează să completeze și să depună două declarații cu privire la impozitul pe venit. Prima este Declarația cu privire la impozitul pe venit pentru veniturile obținute în perioada 1 ianuarie 2018 – 30 septembrie 2018 și a doua - Declarația cu privire la impozitul pe venit pentru veniturile obținute în perioada 1 octombrie 2018 – 31 decembrie 2018, menționează Oleg Vîrlan, șef al Direcției asistență clienți din cadrul CTIF ce deservește Centrul de apel.
Formularele respective (CET 15 și CET 18) pot fi obținute de la orice oficiu teritorial al Serviciului Fiscal de Stat (SFS) sau descărcate de pe site – ul https://servicii.fisc.md/formulare.aspx. Persoanele care dețin semnătura electronică sau mobilă pot completa și depune formularele CET 15 și CET 18 în format electronic, prin intermediul serviciului „Declarație electronică” de la calculator sau telefonul mobil.
Contribuabilii care nu dețin semnătura electronică sau mobilă pot personal depune declarațiile cu privire la impozitul pe venit pe suport de hârtie, la orice direcție de deservire fiscală a SFS în baza actului de identitate sau prin poștă, expediind formularele declarațiilor completate prin scrisoare recomandată la adresa oficiului fiscal la care contribuabilul se deservește.
Potrivit lui Oleg Vîrlan, contribuabilii care nu au acces la serviciul „Declaraţie electronică” sau au probleme cu accesarea serviciului pot suna la Centrul de apel pentru a afla motivele blocării accesului, modalitățile de înlăturare a cauzelor acestui blocaj, dar și alte aspecte tehnice legate de utilizarea serviciilor fiscale electronice.
Termenul limită de depunere la fisc a declarațiilor pe veniturile obținute anul trecut expiră la 2 mai 2019.