ro ru en

Agenția
Informațională
de Stat

Ministrul Tudor Ulianovschi a discutat cu noul Reprezentant Rezident PNUD în R. Moldova

14:34 | 28.03.2019 Categorie: Oficial

Chişinău, 28 mar. /MOLDPRES/. Cooperarea Republicii Moldova cu Programul Naţiunilor Unite pentru Dezvoltare (PNUD), precum şi priorităţile mandatului noului Reprezentant Rezident PNUD în țara noastră, au constituit subiectele principale ale discuţiei ministrului Afacerilor Externe și Integrării Europene, Tudor Ulianovschi, cu Dima Al-Khatib, care recent a fost desemnată în noua funcție, relatează MOLDPRES cu referire la Serviciul de presă al MAEIE.

Ministrul Tudor Ulianovschi a evidenţiat continuitatea rolului integrator al PNUD în cooperarea cu alte agenţii şi programe din sistemul ONU, în special la nivel de ţară, exprimându-și speranţa că expertiza şi suportul PNUD în procesul de implementare a prevederilor Agendei 2030, care recent au devenit parte integrantă a Strategiei Naţionale de Dezvoltare „Moldova 2030”, va constitui şi în continuare un exemplu elocvent al iniţiativelor sustenabile orientate spre consolidarea economiei, impactului social şi protecţiei mediului înconjurător. 

La rândul său, Dima Al-Khatib a menționat că pe durata mandatului său va încerca să sprijine Republica Moldova în realizarea obiectivelor prioritare, susținând că ”între Guvernul Republicii Moldova şi Programul Naţiunilor Unite pentru Dezvoltare există un parteneriat eficient, ambele părţi contribuind în măsură egală la implementarea proiectelor”. 

În cadrul discuţiei Tudor Ulianovschi și Dima Al-Khatib au trecut în revistă principalele proiecte derulate şi realizate de către echipa PNUD în Republica Moldova, cu accent prioritar pe obiectivele Programului de ţară (2018 - 2022), care se pliază în totalitate pe priorităţile Guvernului Republicii Moldova şi angajamentul ţării noastre de reformare şi modernizare, reprezentând, în viziunea celor doi interlocutori, un suport important în valorificarea capitalului uman, protejarea şi promovarea drepturilor omului şi tranzitarea ţării noastre spre o dezvoltare cu emisii reduse şi rezistenţă la schimbările climatice.   

Ministrul Tudor Ulianovschi i-a urat noului Reprezentant Rezident PNUD în Republica Moldova succes în exercitarea mandatului de înaltă responsabilitate, asigurând-o de întreaga disponibilitate şi deschidere a autorităţilor de la Chişinău în vederea avansării procesului de implementare şi derulare a proiectelor de dezvoltare durabilă, precum şi de cooperare dintre Guvernul Republicii Moldova şi PNUD. 

img19002471

img19002471

Orice material publicat pe pagina web a I.P. „Agenția Informațională de Stat „Moldpres” este proprietatea intelectuală a Agenției, fiind protejată de legislația privind drepturile de autor și drepturile conexe. Preluarea și/sau folosirea acestora se va face doar cu referință obligatorie la sursă și fără denaturarea textului. Vă mulțumim pentru înțelegere!