ro ru en

Agenția
Informațională
de Stat

Autoritățile locale și reprezentanții diasporei pot obține granturi în cadrul programului „DAR 1+3”

15:53 | 08.04.2019 Categorie: Economie

Chişinău, 8 apr. /MOLDPRES/. Biroul relații cu diaspora a lansat astăzi apelul de granturi în cadrul Programului Diaspora Acasă Reușește „DAR 1+3”. Dosarele pot fi depuse până la data de 11 mai 2019, transmite MOLDPRES. 

La program pot aplica autoritățile publice locale de nivelul I în comun cu asociațiile/membrii diasporei, asociațiile de băștinași, grupurile de inițiativă ale cetățenilor stabiliți în străinătate sau reveniți, partenerii de dezvoltare/donatorii.

Finanțarea proiectelor din cadrul Programului se va efectua în baza formulei „1+3”, având următorii parteneri: diaspora, Guvernul Republicii Moldova, autoritățile publice locale și partenerii de dezvoltare/donatorii.

În cadrul programului, vor fi eligibile proiecte din domeniul infrastructurii, protecției mediului, economie, eficiență energetică, cultură, educație și protecție socială.

Proiectele câștigătoare vor fi selectate în funcție de relevanță, fezabilitate, sustenabilitate, impact socio-economic și gradul de implicare a diasporei.

Potrivit unui comunicat de presă al guvernului, printre obiectivele programului ”DAR 1+3” se numără stimularea dezvoltării localităților din Republica Moldova prin atragerea capitalului uman și financiar din diasporă, păstrarea conexiunii dintre cetățenii plecați și localitățile de origine, canalizarea remitențelor, dincolo de consum, spre dezvoltarea social-economică a zonelor rurale din Moldova.

img19002788

Orice material publicat pe pagina web a I.P. „Agenția Informațională de Stat „Moldpres” este proprietatea intelectuală a Agenției, fiind protejată de legislația privind drepturile de autor și drepturile conexe. Preluarea și/sau folosirea acestora se va face doar cu referință obligatorie la sursă și fără denaturarea textului. Vă mulțumim pentru înțelegere!