PDM a elaborat un pachet de iniţiative sociale care vor sta la baza unei eventuale coaliţii de guvernare
11:17 | 09.04.2019 Categorie: Politică
Chişinău, 9 apr. /MOLDPRES/. Premierul Pavel Filip a prezentat, astăzi, un pachet de iniţiative sociale pe care democrații sunt gata să îl discute cu partidele interesate şi care va sta la baza unei eventuale coaliţii de guvernare, comunică MOLDPRES.
Potrivit sursei citate, este primordial ca starea de neclaritate politică care s-a creat după scrutinul parlamentar să ia sfârșit cât mai repede, iar toate partidele din parlament să dea dovadă de maturitate și responsabilitate față de cetățeni.
Filip a menţionat că "Pachetul social pentru Moldova" prevede majorarea indemnizației unice la nașterea copilului de la 6303 lei până la 10000 lei, alocarea unor plăţi lunare de 200 de lei pentru minori, acordarea de două ori pe an a unui ajutor de 600 de lei pentru pensionarii cu venituri mici şi dublarea compensaţiilor pentru căldură.
"Pachetul social pentru Moldova" va include şi programul Prima Casă 4, destinat angajaților din sectorul privat, cărora statul le va oferi compensații de până la 50% din valoarea creditului Prima Casă. Mărimea compensației va fi stabilită în funcție de salariul oficial, declarat de beneficiar. În pachetul social sunt incluse şi programele ce prevăd construirea sistemului de canalizare, de alimentare cu apă şi gestionare a deşeurilor.
Prim-vicepreşedintele democraţilor a menţionat că formaţiunea din care face parte îşi va intensifica eforturile pentru a identifica un partener de coaliţie.