Jumătate dintre lucrările de construcție a Arenei Chișinău au fost efectuate
14:19 | 11.04.2019 Categorie: Economie
Chişinău, 11 apr. /MOLDPRES/. Lucrările de construcție a Arenei Chișinău, lansate în toamna anului trecut, au fost efectuate în proporție de peste 50 la sută, potrivit ministrului Economiei și Infrastructurii, Chiril Gaburici, care a oferit un interviu în exclusivitate pentru MOLDPRES.
Gaburici a afirmat că complexul ar urma să fie dat în exploatare la 14 octombrie 2019, la un an după începerea lucrărilor.
„Noi ne-am implicat și la capitolul acte, autorizații, astfel încât să putem face lucrul rapid. A fost o provocare pentru toți cei implicați de a face lucrările într-o perioadă scurtă, rapid dar și la un înalt nivel al calității. Calitatea este cea mai importantă”, a precizat ministrul.
Lucrările sunt efectuate de o companie din Turcia, iar potrivit contractului de parteneriat public-privat, banii investiți de aceasta vor fi rambursați sub formă de tranșe semestriale, timp de 12 ani din momentul lansării construcției.
Chiril Gaburici a mai spus că a fost lansat și o pagină web chisinauarena.md, unde cetățenii pot vedea în regim online cum se desfășoară lucrările de construcție a Arenei Chișinău.
Piatra de temelie a complexului multifuncțional „Arena Chișinău” a fost pusă în octombrie 2018. Amplasat în preajma localității Stăuceni, complexul, cu o suprafață totală de 100 000 m2, va integra arena polivalentă, Aqua Park, un club de tenis, locuri de odihnă și parcare. Arena polivalentă va putea găzdui circa 5 mii de vizitatori în funcție de activitățile desfășurate.