ro ru en

Agenția
Informațională
de Stat

Pavel Filip: „Vom continua cu proiecte concrete în fiecare localitate, pentru a soluționa problemele oamenilor”

17:51 | 18.04.2019 Categorie: Oficial

Chişinău, 18 apr. /MOLDPRES/. Locuitorii din Zubrești, raionul Strășeni, se vor bucura de o infrastructură mai bună, aici fiind implementate concomitent mai multe proiecte. Premierul Pavel Filip a vizitat astăzi localitatea, unde a discutat cu localnicii și s-a interesat despre problemele lor, transmite MOLDPRES cu referire la Direcţia comunicare și protocol a guvernului.

Oamenii sunt mulțumiți că acum se pot deplasa pe un drum bun spre biserica din sat. Acesta a fost reparat anul trecut în cadrul programului „Drumuri Bune”. În acest scop, din buget au fost alocate peste 760 mii de lei. Lucariile de reparație a drumurilor din localitate vor continua și în acest an.

„Anul acesta avem de construit de două ori mai multe drumuri decât anul trecut. Guvernul a alocat pentru aceasta circa 1,9 milioane de lei. Vom continua cu proiecte concrete în fiecare localitate, pentru a soluționa problemele oamenilor”, a spus prim-ministrul.

Urmează reconstrucția grădiniței din sat, pentru care din buget s-au alocat 1,5 milioane de lei, dar și lucrări de reparație la liceu. În acest scop, au fost acordate 400 mii de lei. Premierul a menționat că educația rămâne o prioritate pentru guvern. „Am implementat legea cu privire la salarizare, am majorat indemnizația pentru tinerii pedagogi până la 120 mii de lei și alocăm câte 2 mii de lei anual profesorilor pentru materiale didactice. Este cel mai important domeniu și reformele în educație vor continua”, a menționat Pavel Filip.

Tot astăzi, premierul a vizitat oficiul poștal din satul Codreanca. Acesta a fost deschis la inițiativa sa, după ce localnicii s-au plâns că vechiul oficiu se afla într-o stare precară. Oamenii spun că acum au parte de servicii de calitate și își pot ridica pensia și alte alocații în condiții bune. Ei au mulțumit premierului și pentru ajutorul de 600 de lei de Paști. „Ne dorim să permanentizăm acest ajutor, iar cu timpul să-l majorăm. Și vom munci pentru aceasta”, a conchis Pavel Filip.

img19003100

img19003100

img19003100

img19003100

img19003100

img19003100

Orice material publicat pe pagina web a I.P. „Agenția Informațională de Stat „Moldpres” este proprietatea intelectuală a Agenției, fiind protejată de legislația privind drepturile de autor și drepturile conexe. Preluarea și/sau folosirea acestora se va face doar cu referință obligatorie la sursă și fără denaturarea textului. Vă mulțumim pentru înțelegere!