ro ru en

Agenția
Informațională
de Stat

Stațiile feroviare ar putea fi dotate cu echipamente pentru depozitarea și expedierea cerealelor

12:38 | 26.04.2019 Categorie: Economie

Chişinău, 26 apr. /MOLDPRES/. Reprezentanții mediului de afaceri, întreprinderii „Calea Ferată din Moldova” (CFM), Ministerelor Agriculturii și Economiei urmează să analizeze posibilitatea dotării stațiilor feroviare cu echipamente pentru depozitarea și expedierea produselor cerealiere. Subiectul a fost analizat în cadrul unor consultări în privința eficientizării conlucrării dintre producătorii de produse cerealiere și CFM, transmite MOLDPRES.

Astfel, reprezentanții companiilor beneficiare de transport feroviar marfar pentru produse cerealiere au comunicat un șir de propuneri în scopul majorării volumelor de marfă exportată în Uniunea Europeană și porturile maritime din Ucraina. În același timp, au fost menționate obiecții ce se referă la calitatea serviciilor prestate de CFM.

În acest context, producătorii au solicitat posibilitatea amenajării spațiilor pentru încărcare a vagoanelor cerealiere în municipiul Ungheni. Directorul general al CFM, Iurie Topala, a atenționat că la stația Berești pot fi încărcate/descărcate vagoane cu ecartament european, fără de a fi efectuată transbordarea roților. „Stația este dotată cu infrastructură dezvoltată și permite prelucrarea unui volum mare de marfă. Respectiv, nu trebuie de exclus din lanțul logistic exportul mărfurilor în statele Uniunii Europene pe cale ferată”, a declarat Iurii Topala.

Totodată, reprezentanții mediului de afaceri au accentuat că politica corporativă a CFM urmează să fie ajustată la regulile de piață. „Mediul de afaceri dictează regulile de joc și este necesar de atras atenția la sugestiile acestora. În caz contrar, CFM va pierde clienții. Dacă agenții economici solicită sprijin, întreprinderea trebuie să fie deschisă pentru aceasta”, a comunicat secretarul de stat al Ministerului Economiei și Infrastructurii, Serghei Bucataru.

img19003351

img19003351

Orice material publicat pe pagina web a I.P. „Agenția Informațională de Stat „Moldpres” este proprietatea intelectuală a Agenției, fiind protejată de legislația privind drepturile de autor și drepturile conexe. Preluarea și/sau folosirea acestora se va face doar cu referință obligatorie la sursă și fără denaturarea textului. Vă mulțumim pentru înțelegere!