Aprinderea rugurilor în noaptea Învierii este interzisă, atenționează autoritățile
12:01 | 27.04.2019 Categorie: Societate
Chişinău, 27 apr. /MOLDPRES/. Aprinderea rugurilor în noaptea Învierii și arderea anvelopelor este interzisă. Atenționarea a fost emisă de Ministerul Agriculturii, Dezvoltării Regionale și Mediului, iar cei care nu o vor respecta riscă amenzi de până la 25 de mii de lei, informează MOLDPRES.
Potrivit specialiștilor, în timpul arderii anvelopelor în atmosferă se emană 23 substanțe chimice periculoase, dintre care 8 sunt cancerigene. Printre acestea se numără monoxidul de carbon, oxizi de sulf și de azot, dioxine, furani, metale grele, benzen și hidrocarburi aromatice policiclice.
În același timp, respirarea fumului negru este nocivă și cauzează bronșită, astm, intoxicații pulmonare sau boli ale sistemului nervos. În funcție de intensitatea și direcția vântului, substanțele dăunătoare pot fi dispersate la distanțe mai mari de 160 km.
În această perioadă inspectorii pentru protecția mediului, garda forestieră și reprezentanții altor instituții de resort desfășoară raiduri, atât în fondul forestier, cât și în zonele adiacente și cu risc sporit de declanșare a incendiilor.
Totodată, persoanele care desfășoară activități de recreere în fondul forestier și zonele de odihnă sunt atenționate să opteze pentru locurile special amenajate, inclusiv din punct de vedere al siguranței antiincendiare.
Potrivit Codului Contravențional, poluarea aerului atmosferic cu emisii de poluanți se sancționează cu amendă de până la 3 mii de lei în cazul persoanelor fizice sau de până la 25 de mii de lei în cazul persoanelor juridice.