În R. Moldova vor funcționa Centre specializate pentru copii și adulți care suferă de autism
14:29 | 16.05.2019 Categorie: Societate
Chişinău, 16 mai. /MOLDPRES/. În Republica Moldova vor funcționa Centre specializate de intervenție pentru copii și adulți cu tulburări din spectrul autist (TSA). Regulamentul-cadru de organizare și funcționare al acestora va fi publicat mâine în Monitorul Oficial, informează MOLDPRES.
În cadrul acestor centre va fi oferit suport specializat copiilor și tinerilor în realizarea potenţialului de dezvoltare fizică, cognitivă, socio-afectivă, comunicativă, a capacităţii de adaptare, prin acordarea serviciilor de sănătate mintală, logopedică, kinetoterapie, servicii psiho-pedagogice și psihologice.
Centrele vor putea fi create de către autorităţile administraţiei publice centrale, autorităţile administraţiei publice locale de nivelul II, organizaţiile necomerciale din țară și internaţionale prin coordonare cu Ministerul Sănătăţii, Muncii și Protecției Sociale și autorităţile publice locale în parteneriat cu organizaţiile necomerciale sau private.
De serviciile centrelor vor putea beneficia copiii cu vârste cuprinse între 3 și 18 ani și tinerii de la 18 până la 25 de ani cu probleme de dezvoltare psihologică profundă, precum și părinții/reprezentanții legali/îngrijitorii beneficiarilor.
Potrivit Ministerului Sănătății, Muncii și Protecției Sociale, pentru instituirea unui Centru specializat de intervenție pentru tulburări de spectru autist este nevoie estimativ de 1,4 mln de lei.
Conform datelor statistice, în Republica Moldova sunt înregistrați circa 500 copii cu tulburări din spectrul autist.