ro ru en

Agenția
Informațională
de Stat

Biletele de tren spre Odesa se vor scumpi

16:11 | 20.05.2019 Categorie: Economie

Chişinău, 20 mai. /MOLDPRES/. Biletele de tren spre Odesa se vor scumpi începând cu ziua de 24 mai curent. Anunțul a fost făcut astăzi de Calea Ferată din Moldova (CFM), transmite MOLDPRES.

Potrivit CFM, decizia a fost luată urmare a majorării prețurilor la carburanți și a fluctuațiilor cursului valutar. Astfel, vor fi modificate costurile unei călătorii în vagoanele de clasa I și II a trenului modernizat nr.642/641 Chișinău-Odesa. Totodată, coeficientul de indexare pentru vagonul de clasa III va rămâne neschimbat.

Astfel, prețul unei călătorii se va mări cu peste 10 lei și va constitui 195 de lei pentru clasa I și 180 de lei pentru clasa a II-a. Biletele pentru clasa a III-a vor costa 150 de lei. 

CFM a mai anunțat că la solicitarea călătorilor se va dubla numărul de locuri de clasa I și II prin suplinirea vagoanelor pe toată durata sezonului estival.

Trenul nr.642/641 Chișinău-Odesa pornește din stația Chișinău la ora 07.05 și ajunge la destinație la ora 10.45. La întoarcere, trenul pornește din Odesa la ora 18.45 și ajunge la Chișinău la ora 22.20.

img19003847

Orice material publicat pe pagina web a I.P. „Agenția Informațională de Stat „Moldpres” este proprietatea intelectuală a Agenției, fiind protejată de legislația privind drepturile de autor și drepturile conexe. Preluarea și/sau folosirea acestora se va face doar cu referință obligatorie la sursă și fără denaturarea textului. Vă mulțumim pentru înțelegere!