ro ru en

Agenția
Informațională
de Stat

Doi cetățeni ai Republicii Moldova au fost implicați într-un accident rutier produs în Italia

09:46 | 23.05.2019 Categorie: Societate

Chişinău, 23 mai. /MOLDPRES/. Doi cetățeni ai Republicii Moldova au avut de suferit după ce un autocar cu turiști s-a răsturnat în dimineața zilei de ieri în Italia, informează MOLDPRES.

Solicitat de agenție, purtătorul de cuvânt al Ministerului Afacerilor Externe și Integrării Europene al Republicii Moldova, Alexandr Roitman a declarat că unul dintre cetățenii Republicii Moldova implicat în accident nu a avut nevoie de îngrijiri medicale, iar celălalt a beneficiat de ajutorul medicilor și ulterior și-a continuat drumul.

Accidentul s-a produs pe autostrada Firenze-Siena din Italia, între localitățile Badesse și Siena. Potrivit presei italiene, în vehicul se aflau 60 de persoane. În urma accidentului, o persoană a decedat, iar alți 37 de pasageri au fost grav răniți, potrivit bilanțului preliminar anunțat de autoritățile din Italia.

Orice material publicat pe pagina web a I.P. „Agenția Informațională de Stat „Moldpres” este proprietatea intelectuală a Agenției, fiind protejată de legislația privind drepturile de autor și drepturile conexe. Preluarea și/sau folosirea acestora se va face doar cu referință obligatorie la sursă și fără denaturarea textului. Vă mulțumim pentru înțelegere!