ro ru en

Agenția
Informațională
de Stat

În R. Moldova a fost marcată Ziua Sindicalistului

16:04 | 07.06.2019 Categorie: Oficial

Chişinău, 7 iun. /MOLDPRES/. Prim-ministrul Pavel Filip a participat vineri, 7 iunie, la adunarea Confederației Naționale a Sindicatelor din Moldova (CNSM), prilejuită de Ziua Sindicalistului, marcată astăzi. Șeful executivului a apreciat parteneriatul productiv dintre guvern și sindicate, menționând că acesta este, în primul rând, un parteneriat pentru oameni, pentru bunăstarea lor, transmite MOLDPRES cu referire la Direcţia comunicare și protocol a cabinetului de miniștri.

„Tot ceea ce am făcut de când mi-am asumat responsabilitatea de a conduce guvernul a fost axat pe munca pe care trebuie să o facem pentru a aduce oamenilor bunăstare, astfel încât cetățenii noștri să vadă zi de zi că lucrurile se îmbunătățesc. În ultimii 3 ani, pensia medie a crescut cu aproape 50%, iar salariile în educație au crescut cu 84%, în medicină – cu 83%. În 3 ani, salariul mediu pe economie a crescut cu 50% și ajuns la aproape 7000 de lei”, a spus Pavel Filip.

Premierul a menționat că deși și aceste pensii și salarii sunt încă modeste, lucrurile trebuie privite în complexitate: de unde s-a pornit și unde s-a ajuns. Este important ca acest ritm de creștere să fie menținut în continuare. „ Sindicatele, patronatele și administrația publică locală sunt elemente ale unui mecanism care are menirea să facă viața oamenilor mai bună, aici, acasă, în Republica Moldova”, a conchis Pavel Filip.

Pentru dedicație și implicare, cei mai activi membri de sindicat au fost distinși cu Diploma de Onoare a Guvernului.

Ziua Sindicalistului este marcată anual pe 7 iunie, pentru al 12-lea an consecutiv. CNSM este constituită din 25 de centre sindicale național-ramurale, care întrunesc peste 350 de mii de membri.

img19004383

img19004383

img19004383

img19004383

img19004383

Orice material publicat pe pagina web a I.P. „Agenția Informațională de Stat „Moldpres” este proprietatea intelectuală a Agenției, fiind protejată de legislația privind drepturile de autor și drepturile conexe. Preluarea și/sau folosirea acestora se va face doar cu referință obligatorie la sursă și fără denaturarea textului. Vă mulțumim pentru înțelegere!