ro ru en

Agenția
Informațională
de Stat

Declarații de presă susținute de prim-ministrul Republicii Moldova, Pavel Filip

19:14 | 14.06.2019 Categorie: Oficial

Chişinău, 14 iun. /MOLDPRES/. Declarații de presă susținute de prim-ministrul Republicii Moldova, Pavel Filip

Stimați colegi, dragi prieteni,

V-am invitat astăzi aici în primul rând ca să vă mulțumesc pentru tot ceea ce am reușit să facem împreună. Pentru că ați avut încredere că putem schimba lucrurile în Republica Moldova și pentru că am schimbat o parte din ele.

Am venit la Guvern într-o perioadă deloc ușoară, cu o imensă gaură la buget, lăsată de criza politică și problemele din sistemul bancar. Au fost situații de criză, am muncit zi și noapte pentru a stabiliza sectorul bancar, am obținut un acord cu FMI și am asigurat o creștere economică constantă. Am fost în situație să luptăm cu intemperiile, ninsorile din aprilie 2017 ne-au arătat că putem gestiona eficient o situație de criză și ne putem proteja cetățenii. Am reușit să promovăm reforme complicate, cum sunt reforma Guvernului, reforma pensiilor, reforma fiscală sau reforma salarizării.

Lăsăm în urmă și programe de care chiar suntem mândri: Drumuri bune, Prima Casă, salarii mai mari, pensii majorate, subvenții în agricultură. Pentru toate banii sunt prevăzuți în buget și în continuare, de asta ne-am asigurat. Și sper că următorul Guvern va păstra și va continua aceste proiecte. Știu deja că vor veni acuzații despre “moștenirea lăsată”, dar, așa cum ați văzut, încasările la buget sunt în creștere.

În tot acest timp, ne-au fost alături vecinii: România și Ucraina. Vreau să mulțumesc Bucureștiului pentru că ne-a ajutat atunci când am avut nevoie, inclusiv financiar. Niciunul dintre noi nu va uita că 4 piloți ai echipajului SMURD și-au dat viața în misiune în Republica Moldova. Mulțumesc Kievului pentru că ne-a susținut în demersurile noastre de apărare a integrității teritoriale și restabilire a controlului frontierei de stat, pe segmentul transnistrean.

Cred că am reușit să dăm dovadă de demnitate și verticalitate în toți acești ani și ne-am simțit mândri de țara noastră atunci când am cerut de la tribuna ONU retragerea trupelor ruse de pe teritoriul țării și i-am declarat indezirabili pe cei care au îndrăznit să-și bată joc de țara și oamenii noștri.

Poate că toate acestea și au grăbit acest deznodământ. Cred în continuare și sper că vom ajunge ziua în care această țară și oamenii ei își vor hotărî singuri soarta, dar nu altcineva din afara țării.

Obiectivul meu în toată această perioadă a fost să facem în așa fel încât parcursul european al țării noastre să devină ireversibil. Cu siguranță, nu m-am gândit niciodată că vom ajunge să avem în Moldova o coaliție de guvernare declarată convențional pro-europeană.

Am decis să ne prezentăm astăzi demisia din funcțiile, pe care, potrivit legii, încă le exercităm. Am luat această decizie în primul rând pentru că în ultimele zile se fac presiuni enorme pe funcționarii publici, pe profesori, polițiști, medici, militari. Sunt oameni care își fac meseria și se supun țării și legii, nu unor politicieni. Nu vom fi motivul pentru care acești oameni sunt puși în oribila situație de a alege o tabără sau alta.

Fac apel către toți funcționarii publici și angajații în instituțiile bugetare, să-și facă în continuare meseria conștiincios. Fac apel și la următorul Guvern să nu se lanseze în vendete și răzbunări împotriva celor care nu au dorit să ia partea vreunei tabere. Oamenii au fost și sunt de partea legii și a Constituției, nu a vreunui partid politic.

Plecăm cu conștiința împăcată. În toți acești ani m-am condus de lege. Și în ultimele zile am respectat întocmai Constituția și legile țării, așa cum am jurat acum 3 ani, când am intrat în funcție.

Totodată, atragem atenția că plecarea noastră nu va rezolva actualul blocaj juridic și nici nu va anula deciziile Curții Constituționale. Criza constituțională rămâne în continuare fără soluție, sunt sigur că toți actorii politici înțeleg asta și sper că vor găsi o ieșire din situație.

Mulțumesc tuturor celor care ne-au scris și ne-au încurajat în ultimele zile. Vreau să știți că decizia de astăzi nu înseamnă nicidecum că dăm mâinile în jos sau renunțăm. Vom munci în continuare pentru Moldova, doar că din alte poziții.

Mulțumesc colegilor, celor care au fost alături de mine în momente complicate și au avut încredere în mine. Rămânem o echipă puternică în continuare.

Mulțumesc familiei, copiilor, pentru că mi-au suportat absențele și m-au susținut necondiționat.

Îi doresc succes următorului prim-ministru. Această funcție vine cu o mare responsabilitate. Pentru binele oamenilor, sper că se va descurca mai bine decât mine.

img19004587

Orice material publicat pe pagina web a I.P. „Agenția Informațională de Stat „Moldpres” este proprietatea intelectuală a Agenției, fiind protejată de legislația privind drepturile de autor și drepturile conexe. Preluarea și/sau folosirea acestora se va face doar cu referință obligatorie la sursă și fără denaturarea textului. Vă mulțumim pentru înțelegere!