Republica Moldova și Slovacia vor aprofunda dialogul bilateral
11:21 | 26.06.2019 Categorie: Oficial
Chişinău, 26 iun. /MOLDPRES/. Aprofundarea relaţiilor moldo-slovace, implementarea Acordului de Asociere și realizarea reformelor menite să asigure integrarea europeană a Republicii Moldova, au fost subiectele discutate de ministrul Afacerilor Externe și Integrării Europene, Nicu Popescu, cu ministrul Afacerilor Externe al Slovaciei și președintele în exercițiu al OSCE, Miroslav Lajčák, relatează MOLDPRES cu referire la serviciul de presă al MAEIE.
În cadrul unei întrevederi bilaterale, în marja reuniunii anuale a Consiliului European pentru Relaţii Externe, care are loc la Lisabona, miniştrii de externe Nicu Popescu şi Miroslav Lajčák, au discutat despre sferele de cooperare în care poate fi aprofundată interacțiunea dintre Republica Moldova şi Republica Slovacă.
De asemenea, cu referire la ultimele evoluții din R. Moldova, diplomatul slovac a salutat transferul pașnic de putere la Chişinău și a exprimat susținerea eforturilor noului guvern în implementarea Acordului de Asociere și realizării reformelor menite să asigure integrarea europeană a țării.
Cei doi miniştri au făcut şi un schimb de opinii privind procesul reglementării transnistrene.