ro ru en

Agenția
Informațională
de Stat

Coraportorii APCE vor întreprinde o vizită la Chișinău

17:42 | 10.07.2019 Categorie: Oficial

Chişinău, 10 iul. /MOLDPRES/. Promovarea unei politici externe echilibrate constituie o prioritate în activitatea actualei majorități parlamentare, a menționat, miercuri, 10 iulie președintele parlamentului Zinaida Greceanîi în cadrul discuției cu șeful Oficiului Consiliului Europei la Chișinău, William Massolin, transmite MOLDPRES cu referire la Direcția comunicare și relații publice a legislativului.

Potrivit președintelui, coaliția de guvernare a decis că toate acordurile semnate cu partenerii externi vor fi executate în continuare. Totodată, Zinaida Greceanîi a menționat că va fi efectuată o evaluare a actelor legislative pentru o bună implementare a acestora. ”Intenția noastră este de a implementa toate legile bune care sunt în interesul cetățenilor țării”, a precizat speakerul.

La rândul său, șeful Oficiului Consiliului Europei la Chișinău a spus că autoritățile Republicii Moldova se pot baza pe suportul Consiliului Europei și instituțiilor acestuia.

De asemenea, oficialul a anunțat că, în această lună, coraportorii APCE vor efectua o vizită în țara noastră.

La întrevedere a participat președintele Fracțiunii PSRM, Vlad Batrîncea, membru al delegației parlamentare la Adunarea Parlamentară a Consiliului Europei.

img19005348

Orice material publicat pe pagina web a I.P. „Agenția Informațională de Stat „Moldpres” este proprietatea intelectuală a Agenției, fiind protejată de legislația privind drepturile de autor și drepturile conexe. Preluarea și/sau folosirea acestora se va face doar cu referință obligatorie la sursă și fără denaturarea textului. Vă mulțumim pentru înțelegere!