ro ru en

Agenția
Informațională
de Stat

Zinaida Greceanîi a discutat cu ambasadorii statelor membre ale UE, acreditați la Chișinău

16:43 | 25.07.2019 Categorie: Oficial

Chişinău, 25 iul. /MOLDPRES/. Rezultatele vizitei recente a președintelui Parlamentului Republicii Moldova, la Bruxelles, Parlamentul European au fost discutate la întrevederea de joi, 25 iulie, a speakerului Zinaida Greceanîi cu ambasadorii statelor membre ale UE, acreditați la Chișinău, informează MOLDPRES cu referire la Direcția comunicare și relații publice a legislativului.

Președintele parlamentului a făcut o retrospectivă a discuțiilor purtate cu președintele Parlamentului European, David Maria Sassoli, menționând că a reiterat poziția Republicii Moldova de promovare a unei politici externe echilibrate. A vorbit despre relațiile interparlamentare existente, perspectiva bilaterală de cooperare.

Potrivit speakerului, a fost o discuție foarte bună, în cadrul căreia a fost accentuat faptul că Acordul de Asociere cu UE trebuie să devină unul funcțional, iar acțiunile realizate în interesul oamenilor.

La rândul său, șeful Delegației Uniunii Europene la Chișinău, Peter Michalko, a apreciat semnalul puternic confirmat la întrevederea cu președintele Parlamentului European pentru angajamentul în implementarea Acordului de Asociere. ”Aveți susținerea noastră plenară în acest parcurs”, a subliniat Ambasadorul Peter Michalko.

De asemenea, în discuție părțile au abordat subiecte ce vizează reformele instituționale, alegerile locale generale, relațiile bilaterale ulterioare etc.

img19005836

img19005836

img19005836

Orice material publicat pe pagina web a I.P. „Agenția Informațională de Stat „Moldpres” este proprietatea intelectuală a Agenției, fiind protejată de legislația privind drepturile de autor și drepturile conexe. Preluarea și/sau folosirea acestora se va face doar cu referință obligatorie la sursă și fără denaturarea textului. Vă mulțumim pentru înțelegere!