ro ru en

Agenția
Informațională
de Stat

Președinții de raioane vor fi aleși din rândul consilierilor

16:18 | 30.07.2019 Categorie: Politică

Chişinău, 30 iul. /MOLDPRES/. Președinții de raioane vor fi aleși din rândul consilierilor. Acest lucru va fi posibil după ce parlamentul a aprobat în prima lectură, la ședința de marți, 30 iulie, modificări la Legea privind administrația publică locală, informează MOLDPRES. 

Autorii inițiativei sunt deputații Liviu Vovc și Alexandru Slusari.

„Conform prevederilor actuale, în calitate de președinte al raionului, efectiv poate fi aleasă o persoană care să nu fie ales local și care să nu fi participat în campanie electorală, adică să nu dispună de reprezentativitate acordată de colectivitatea locală”, menționează autorii inițiativei legislative.

Proiectul prevede și modificări ce țin de alegerea și eliberarea din funcție a viceprimarilor. Astfel, viceprimarii vor fi aleși și eliberați din funcție la propunerea primarului, prin decizie a consiliului, adoptată cu votul majorității consilierilor aleși. În cazul în care proiectul de decizie va fi exclus de pe ordinea de zi la două ședințe consecutive de către consiliu sau nu va întruni numărul necesar de voturi la două ședințe consecutive, primarul va numi sau elibera din funcție viceprimarul prin dispoziție.

Proiectul urmează a fi aprobat și în a doua lectură de parlament.

Orice material publicat pe pagina web a I.P. „Agenția Informațională de Stat „Moldpres” este proprietatea intelectuală a Agenției, fiind protejată de legislația privind drepturile de autor și drepturile conexe. Preluarea și/sau folosirea acestora se va face doar cu referință obligatorie la sursă și fără denaturarea textului. Vă mulțumim pentru înțelegere!