ro ru en

Agenția
Informațională
de Stat

Deputaţii PDM au anunţat că vor depune la Procuratura Generală plângeri împotriva actualei guvernări

13:38 | 15.08.2019 Categorie: Politică

Chişinău, 15 aug. /MOLDPRES/. Deputaţii din fracţiunea PDM au anunţat joi, 15 august, că vor depune mai multe plângeri și sesizări la Procuratura Generală, atât pe fapte privind uzurparea puterii de către actualul regim de guvernare, inclusiv in perioada 8-15 iunie, cât și în ceea ce privește mai multe ilegalități comise, abuz și exces de putere, comunică MOLDPRES.

Deputatul PDM, Pavel Filip, a menţionat că “dosarul privind așa-numita uzurpare a puterii de stat, intentat recent de Procuratura Generală, este un proces de fraudare a alegerilor locale din toamnă”.

Democrații au mai subliniat că actuala guvernare are nevoie de acest dosar pentru a sustrage atenția cetățenilor de la problemele lor reale, cum ar fi: salariile, pensiile, prețurile, tarifele, drumurile.

Procurorul general interimar, Dumitru Robu, a dispus la începutul lunii curente iniţierea unei cauze penale pe faptul uzurpării puterii de stat, în perioada 7 – 14 iunie curent, de către fosta guvernare a R. Moldova. Procedura a fost inițiată în baza unui denunţ depus de ministrul de Interne, Andrei Năstase.

Orice material publicat pe pagina web a I.P. „Agenția Informațională de Stat „Moldpres” este proprietatea intelectuală a Agenției, fiind protejată de legislația privind drepturile de autor și drepturile conexe. Preluarea și/sau folosirea acestora se va face doar cu referință obligatorie la sursă și fără denaturarea textului. Vă mulțumim pentru înțelegere!