ro ru en

Agenția
Informațională
de Stat

Lucrările de reparație în școlile și grădinițele din capitală sunt efectuate în proporție de 99%

08:33 | 20.08.2019 Categorie: Societate

Chişinău, 20 aug. /MOLDPRES/. Lucrările de reparație desfășurate pe parcursul anului 2019 în instituțiile de învățământ preuniversitar din capitală, precum și în cele de educație timpurie, sunt în stadiu avansat de realizare, de circa 99%, potrivit datelor Primăriei Chișinău, informează MOLDPRES.

Mai exact, reparațiile de categorie generală în cadrul instituțiilor de învățământ municipale și cele de educație timpurie din capitală sunt realizate în volum de 98,5 la sută. Astfel, din 131 de instituții planificate sunt îndeplinite lucrări în 129 de instituții. Totodată, reparațiile acoperișurilor sunt finalizate în proporție de 83%, reparația rețelelor electrice a fost finalizată integral, iar cea a tehnicii sanitare și de termoficare – în proporție de 94,9%.

Șeful Direcției generale educație, cultură, tineret și sport, Rodica Guțu, a declarat luni, 19 august, la ședința operativă a serviciilor primăriei că pentru lucrările planificate în 252 de școli și grădinițe din capitală au fost alocate 66,7 milioane de lei. Toate categoriile de lucrări sunt preconizate de a fi finalizate până la 25 august curent. Începând cu data de 1 septembrie, toate instituțiile vor funcționa conform programului aprobat.

Lucrările includ reparația acoperișurilor, a blocurilor sanitare, a rețelelor inginerești, reparații generale în cantine, săli de festivități și săli de sport, grupe, dormitoare, spălătorii, coridoare, fațade și schimbarea geamurilor.

img19006537

Orice material publicat pe pagina web a I.P. „Agenția Informațională de Stat „Moldpres” este proprietatea intelectuală a Agenției, fiind protejată de legislația privind drepturile de autor și drepturile conexe. Preluarea și/sau folosirea acestora se va face doar cu referință obligatorie la sursă și fără denaturarea textului. Vă mulțumim pentru înțelegere!