ro ru en

Agenția
Informațională
de Stat

CEC a stabilit plafonul mijloacelor financiare ce pot fi virate în fondul electoral

15:55 | 20.08.2019 Categorie: Politică

Chişinău, 20 aug. /MOLDPRES/. Comisia Electorală Centrală (CEC) a stabilit plafonul general al mijloacelor financiare ce pot fi virate în contul bancar “fondul electoral” la alegerile parlamentare noi din 20 octombrie 2019, comunică MOLDPRES.

Potrivit datelor CEC, plafonul pentru acest fond nu poate depăşi 69750,00 lei pentru fiecare grup de inițiativă din cadrul unei circumscripții uninominale.

Totodată, CEC a stabilit și plafonul general al mijloacelor financiare ce pot fi transferate pe contul „fond electoral” al concurentului electoral în circumscripțiile uninominale nr. 17, 33, 48 și 50 la alegerile parlamentare noi din 20 octombrie 2019, în mărime de 2 092 800,0 lei pentru fiecare concurent electoral.

În același context, a fost a decis cuantumul creditului fără dobândă acordat concurenților electorali la alegerile parlamentare noi din 20 octombrie 2019, după cum urmează: 50 mii de lei pentru partide şi blocuri electorale şi 10 mii de lei pentru candidaţii independenţi.

Alegeri parlamentare noi urmează să se desfășoare în patru circumscripții pe 20 octombrie, concomitent cu alegerile locale. La vot vor fi aşteptaţi locuitorii raionului Nisporeni, circumscripția Nr. 17, unde a fost ales Vladimir Plahotniuc, cei din circumscripția Nr. 33, unde a fost votat Andrei Năstase, cei din circumscripția Nr. 48, unde a fost ales Viorel Melnic, și cei din circumscripția Nr. 50 Europa de Vest, unde a fost votată Maia Sandu.

img19006562

Orice material publicat pe pagina web a I.P. „Agenția Informațională de Stat „Moldpres” este proprietatea intelectuală a Agenției, fiind protejată de legislația privind drepturile de autor și drepturile conexe. Preluarea și/sau folosirea acestora se va face doar cu referință obligatorie la sursă și fără denaturarea textului. Vă mulțumim pentru înțelegere!