ro ru en

Agenția
Informațională
de Stat

Premierul Maia Sandu solicită ca Ambasadorul de la Moscova să fie chemat la Chişinău pentru consultări

13:30 | 21.08.2019 Categorie: Politică

Chişinău, 21 aug. /MOLDPRES/. Prim-ministrul Maia Sandu a cerut în ședința de miercuri, 21 august a Guvernului  ministrului de externe să cheme Ambasadorul de la Moscova pentru consultări privind vizita la Chișinău a ministrului Apărării al Federației Ruse Serghei Șoigu, informează MOLDPRES.

Ministrul Apărării, Pavel Voicu, va avea o întrevedere, la 24 august, cu omologul său rus, Serghei Şoigu. Întrevederea, însă, cât şi întreaga vizită a ministrului rus nu va fi una oficială, a anunţat Maia Sandu, iar la întrevederea respectivă nu va putea fi semnat niciun Acord sau înţelegere oficială.

„Nu ați făcut demersurile necesare, respectiv această vizită nu este una oficială. Guvernul nu este implicat în această vizită, nu pot fi semnate acorduri sau înțelegeri oficiale. Șoigu poate să viziteze Republica Moldova în calitate de persoană privată. Întrebarea este despre componența delegației. Când vine într-o vizită privată, nu poate să aibă o delegație”, a menționat prim-ministrul. 

„Pe viitor, în condițiile în care vreți să invitați oaspeți în Republica Moldova aceste invitații trebuie să fie conform legii. Guvernul trebuie notificat din timp, astfel ca să fie implicate și ambasadele și Ministerul de Externe”, a adăugat premierul.

img19006584

Orice material publicat pe pagina web a I.P. „Agenția Informațională de Stat „Moldpres” este proprietatea intelectuală a Agenției, fiind protejată de legislația privind drepturile de autor și drepturile conexe. Preluarea și/sau folosirea acestora se va face doar cu referință obligatorie la sursă și fără denaturarea textului. Vă mulțumim pentru înțelegere!