ro ru en

Agenția
Informațională
de Stat

Hotărârea privind alegerea președintelui Curții Constituționale va fi publicată în Monitorul Oficial

10:23 | 22.08.2019 Categorie: Politică

Chişinău, 22 aug. /MOLDPRES/. Hotărârea privind alegerea președintelui Curții Constituționale va fi publicată vineri, 23 august, în Monitorul Oficial, comunică MOLDPRES.

Potrivit documentului, Vladimir Ţurcan a fost ales la data de 19 august, prin vot secret, pentru un mandat de trei ani în funcţia de preşedinte al Curţii Constituţionale.

Prezenta hotărâre este definitivă, intră în vigoare la data adoptării şi se publică în Monitorul Oficial al Republicii Moldova.

Pentru funcţia de preşedinte au fost înainte două candidaturi: Vladimir Ţurcan şi Liuba Şova. Pentru candidatura lui Ţurcan au votat patru din cei şase magistraţi ai Curţii Constituţionale. Tot la 19 august, înalta instanţă a decis că judecătorul Liuba Şova va exercita funcțiile președintelui CCM în absența acestuia.

img19006610

Orice material publicat pe pagina web a I.P. „Agenția Informațională de Stat „Moldpres” este proprietatea intelectuală a Agenției, fiind protejată de legislația privind drepturile de autor și drepturile conexe. Preluarea și/sau folosirea acestora se va face doar cu referință obligatorie la sursă și fără denaturarea textului. Vă mulțumim pentru înțelegere!